Contractul ArcelorMittal cu Hidroelectrica respectă legea; tariful este similar cu cel din Europa

Contractul prin care Hidroelectrica furnizează energie către ArcelorMittal Galaţi respectă legislaţia, iar tariful la care se face livrarea este similar cu cel din Europa, a declarat Thierry Le Gall, directorul executiv al companiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
5 afișări

"Dacă vom compara tarifele negociate aici, cu ce se întâmplă în vestul Europei vom descoperi aceleaşi tarife. În acelaşi timp, achiziţia s-a făcut complet transparent. Ştiu că unii sunt nemulţumiţi de acest lucru, dar noi nu suntem aici ca să protejăm interesele acestora, ci ale salariaţilor noştri. Apoi trebuie să respectăm legile româneşti. Dar nu înţeleg de ce în momentul în care opreşti colaborarea cu cineva, aceştia devin nemulţumiţi şi se plâng", a arătat Thierry Le Gall, referindu-se la reprezentanţii unor societăţi care intermediau vânzarea de energie şi cu care combinatul siderurgic a derulat contracte în trecut.

Potrivit lui Le Gall, nemulţumirea celor care contestă acest contract nu este justificată. El nu a vrut să comenteze declaraţiile pe acest subiect ale preşedintelui României, care aprecia că societăţi precum ArcelorMitall Galaţi trebuie susţinute.

"Eu nu vreau să comentez ceea ce spun autorităţile române despre acest subiect. Tot ce pot spune că tarifele din Europa de Vest, sau chiar Turcia sunt apropiate de cel pe care îl plătim noi. Iar apoi, este cel de-al doilea contract de acest fel de care beneficiem. Cei care se declară nemulţumiţi, ar fi trebuie să fie nemulţumiţi dacă nu am fi respectat legea. Cred că sunt oameni care doar se plâng", a conchis managerul general al ArcelorMittal Galaţi.

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a cumpărat la finele lunii decembrie, prin intermediul bursei de energie OPCOM, electricitate în valoare de 227,7 milioane lei (53,2 milioane euro) de la singurul ofertant, Hidroelectrica.

Ministerul Economiei a precizat la vremea respectivă că tranzacţia a fost transparentă şi garantează profit pentru producătorul de energie.

ArcelorMittal Galaţi, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din România, şi-a asigurat necesarul de energie pentru 2010 într-un mod similar, cumpărând, în decembrie 2009, tot de la Hidroelectrica, energie la preţul de 138 lei/MWh.

Potrivit scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional la finalul evaluării din ianuarie-februarie, preţurile la care companiile de stat vând electricitate şi gaze prin contracte bilaterale vor fi ajustate până la nivelul pieţei cât mai curând posibil permite legislaţia, iar noile acorduri bilaterale vor fi încheiate transparent şi nediscriminatoriu prin intermediul OPCOM.

Tema contractelor bilaterale este intens dezbătută la nivel politic şi al societăţii civile încă din 2006.

Principala companie care are încheiate acorduri bilaterale pentru comercializarea electricităţii este Hidroelectrica, deţinută de stat prin Ministerul Economiei.

Hidroelectrica a fost acuzată că vinde energie către mai mulţi furnizori prin contracte confidenţiale, la preţuri mai mici decât cele din piaţă şi care sunt renegociate anual.

Ministerul Economiei a anunţat în 2006 că intenţionează să facă publice prevederile acordurilor bilaterale încheiate de Hidroelectrica, însă firmele care cumpărau energia s-au opus şi contractele au rămas confidenţiale. Trei ani mai târziu, preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului să facă public modul în care se vinde şi să îndrepte eventualele abuzuri sau ilegalităţi, dar şi această iniţiativă a rămas fără rezultat.

Hidroelectrica este producătorul de energie cu cele mai mici costuri, urmată de termocentralele din bazinul Olteniei. Acestea din urmă au vândut anul trecut energie prin OPCOM la preţuri cuprinse între 140 şi 170 de lei pe MWh.

Combinatul din Galaţi este controlat de grupul siderurgic ArcelorMittal, care mai deţine în România trei unităţi similare, la Roman, Iaşi şi Hunedoara, la care se adaugă operatorul portuar Romportmet Galaţi şi firma ArcelorMittal Construction.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici