Acţiunile europene au închis şedinţa de miercuri în creştere, susţinute de titlurile bancare
Indicele FTSEuroforst 300, care include acţiunile celor mai mari companii europene, a încheiat şedinţa de miercuri în urcare cu 1,4%.
FTSE100, care reuneşte titlurile celor mai mari companii listate la Londra, a urcat cu 0,75%, CAC 40 al bursei din Paris a avansat cu 1,15%, iar DAX al bursei din Frankfurt a crescut cu 1,09%.
Titlurile bancare au urmat tendinţa ascendentă a bursei de pe Wall Street şi au avut cea mai mare contribuţie la aprecierea indicelui FTSEurofirst 300.
Indicele bancar DJ Stoxx a avansat cu 4%.
Printre băncile cotate în creştere, ING a urcat cu 8,4%, Barclays cu 6,1%, Credit Suisse cu 5,9%, iar BNP Paribas a avansat cu 5,5%.
Institutul american pentru Managementul Ofertei (ISM) a anunţat că indicele privind activitatea fabricilor a urcat în martie la 36,3 puncte, de la 35,8 puncte în februarie şi peste estimarea analiştilor, de 36 de puncte.
Indicele este sub 50 de puncte, ceea ce indică recesiune, dar a avut loc o îmbunătăţire importantă, a declarat Heinz-Gerd Sonnenschein, analist la Postbank în Germania.