Instituţia a publicat raportul elaborat de board după consultările din iunie cu oficialii români. Raportul apreciază că activitatea economică va continua să fie stimulată de consum, iar inflaţia va rămâne ridicată, instutţia recomandând autorităţilor un proces de consolidare fiscală durabilă, susţinut de măsuri menite să reducă deficitul bugetar şi cel comercial.
Noua lege a pensiilor ar putea afecta sustenabilitatea fiscală, instituţia recomandând o revizuire a acesteia, insistânsd şi în privinţa riscurilor generate de şocurile politice.
Având în vedere perioada electorală, există riscul unor noi stimulente fiscale sau al revenirii asupra unor politici structurale care ar reduce şi mai mult competitivitatea României. În prezent, noua lege a pensiilor reprezintă un risc semnificativ pe termen mediu la adresa stabilităţii fiscale. Pe plan extern, principalul risc îl reprezintă o încetinire peste aşteptări a pieţei externe, care ar deteriora şi mai mult un deficit de cont curent deja mare şi ar agrava presiunile de finanţare, arată raportul.
În acest context instituţia recomandă redirecţionarea cheltuielilor fiscale dinspre salarii şi pensii spre investiţii, creşterea a investiţiilor publice, precum şi o absorbţie mai eficientă a fondurilor UE.
O misiune a FMI s-a aflat în România în perioada 27 mai – 7 iunie, pentru a realiza evaluarea anuală a economiei româneşti.