Nicuşor Dan: Majorarea preţului gigacaloriei, necesar a permite menţinerea sistemului centralizat
„Un alt proiect extrem de important – majorarea tarifului suportat de către bucureşteni pentru gigacalorie. Este o majorare necesară pentru a echilibra întreg sistemul de termoficarem pentru a permite menţinerea sistemului de termoficare centralizat, care are beneficii importante în ceea ce priveşte mediul. Mă bucur că avem acordul majorităţii din Consiliul General pentru această majorare, care este, repet, absolut necesară”, spune Nicuşor Dan în şedinţa CGMB.
El precizează că tariful gigacaloriei creşte la 330 de lei şi aminteşte că tariful nu a mai fost modificat din anul 2011.
„Prin această modificare ajungem la o sumă care este apropiată de cea oraşelor din România care au sisteme centralizate de termoficare”, adaugă primarul general al Capitalei.
Consilierii generali PSD nu vor vota dublarea facturilor la căldură, anunţa miercuri dimineaţă prim-vicepreşedintele social-democraţilor Gabriela Firea: „Nicuşor Dan se dovedeşte, încă o dată, cinic”.
„Preţul căldurii în Capitală va fi greu de suportat de către bucureşteni. Noul preţ propus este de aproape două ori şi jumătate mai mare. Nu vom accepta! Primarul general trebuie să vină cu alte soluţii, nu să-i împovăreze şi mai mult de cetăţeni. Reforma sistemului de termoficare din Bucureşti a ”, a scris pe Facebook Gabriela Firea.