Societatea Energetică Electrica SA informează că, vineri, Valentin Radu a renunţat la funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei, pe care o deţinea din decembrie 2018.
„Valentin Radu va continua să îşi desfăşoare activitatea ca membru al Consiliului de Administraţie al Electrica SA”, conform Electrica.
În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie din aceeaşi dată, Iulian Cristian Bosoancă a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrica SA, începând cu data de 18 iulie 2020 şi până la data de 31 decembrie 2020.
Născut în anul 1976, Iulian Cristian Bosoancă are 20 de ani de experienţă profesională în domeniul economic (contabilitate, financiar, fiscalitate).
Începând din anul 2016, Iulian Cristian Bosoancă deţine funcţia de Preşedinte al C.E.C.C.A.R. – Filiala Mehedinţi, precum şi de lector în cadrul C.E.C.C.A.R. Totodată, este asociat şi administrator în cadrul societăţii Expert Contabilitate & Servicii S.R.L. şi în Cabinetul Individual de Expertiză contabilă şi judiciară.
În paralel, de opt ani desfăşoară şi activitatea de mediere în cadrul unui Cabinet Individual de Mediator, membru al Corpului Mediatorilor din România.
De-a lungul carierei, dl. Bosoancă a fost membru în Consiliile de Administraţie din diferite companii şi este administrator neexecutiv, din data de 29 aprilie 2020, şi Membru al Comitetului de Audit şi Risc al SE Electrica S.A.