Cosmote va continua să investească în filiala din România,după ce a alocat 1 mld.euro în ultimii ani

Grupul elen Cosmote va continua să investească în filiala din România, pentru a face faţă concurenţei, după ce în ultimii cinci ani sumele alocate au totalizat aproape un miliard de euro, a declarat, joi, directorul general al operatorului, Stefanos Theocharopoulos.

Urmărește
2 afișări

"Pentru menţinerea sau creşterea numărului de clienţi şi a calităţii serviciilor, un operator de telefonie mobilă trebuie să investească în permanenţă. Fără investiţii nu poate face competiţiei, una foarte ridicată pe piaţa românească. În ultimii cinci ani am investit aproape un miliard de euro şi vom continua să alocăm în fiecare an banii necesari pentru a fi un operator competitiv", a spus Theocharopoulos la o întâlnire cu presa.

El a adăugat că investiţiile din acest an vor fi orientate, cu precădere, în direcţia dezvoltării reţelei 3G.

Întrebat cum vor evolua veniturile Cosmote România în 2011, Theocharopoulos a evitat să avanseze o cifră, dar a spus că se aşteaptă ca economia să se stabilizeze, tendinţă care se va reflecta şi asupra dinamicii pieţei de telecomunicaţii.

"Ne aşteptăm ca indicatorii macroeconomici să revină pe plus în a doua parte a anului, evoluţie care va atrage şi o dinamică pozitivă a pieţei de telefonie mobilă", a spus şeful operatorului.

Potrivit datelor companiei, Cosmote România a vândut circa 2.500 de terminale iPhone, dar cele mai căutate mărci de smartphone-uri au fost Samsung Galaxy şi cele din gama HTC. Şi terminalele Blackberry s-au vândut bine, au spus reprezentanţii operatorului.

Terminalul iPhone 4 a intrat în portofoliul Cosmote România în decembrie 2010.

Anul trecut, veniturile totale ale Cosmote pe piaţa românească au crescut cu 7,2, la 468,8 milioane euro, dar baza de clienţi s-a diminuat cu 5,9%, la 6,84 milioane (cifra include clientela Zapp, companie achiziţionată în 2009), potrivit datelor anunţate de grupul elen OTE.

Profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) a avansat anul trecut cu 12,7%, la 73,7 milioane de euro.

La finele anului 2010, operatorul a ajuns la o cotă de piaţă de 24%, de la 0,4% în urmă cu cinci ani.

Cosmote România este controlat de Romtelecom - 30% din acţiuni şi Cosmote Group - 70% din titluri. Anterior, Romtelecom a deţinut integral fostul Cosmorom.

În mai 2005, Romtelecom a încheiat un acord privind transferul unui pachet de 70% din acţiunile Cosmorom către Cosmote Group, divizia de telefonie mobilă a grupului elen OTE, valoarea tranzacţiei ridicându-se la 120 milioane de euro. Suma a fost achitată două luni mai târziu.

În urma tranzacţiei, datoriile Cosmorom au fost eliminate în totalitate, cu excepţia sumei de 16 milioane de euro către OTE International şi alte două milioane de euro reprezentând obligaţii faţă de alţi creditori.

Acţionarii Romtelecom sunt Ministerul Comunicaţiilor - 45,99% şi grupul OTE - 54,01%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici