Costul orar al forţei de muncă a crescut cu 0,89% în trimestrul patru faţă de cel anterior

Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată, respectiv după numărul zilelor lucrătoare, a crescut în trimestrul al patrulea al anului trecut cu 0,89% faţă de cele trei luni precedente, dar faţă de acelaşi trimestru al anului anterior a scăzut cu 1,21%.

Urmărește
2 afișări

Faţă de trimestrul al treilea din 2010, costul forţei de muncă în formă ajustată a avut o creştere mai accentuată în construcţii (8,42%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (7,32%) şi hoteluri şi restaurante (6,58%). Scăderi semnificative s-au înregistrat în învăţământ (-12,11%), industria extractivă (-9,55%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-9,12%), se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

În construcţii creşterea indicatorului a fost determinată de diminuarea timpului efectiv lucrat faţă de trimestrul precedent (-8,3%), fenomen caracteristic acestei activităţi în trimestrul al IV-lea al fiecărui an, cauzat de condiţiile meteorologice nefavorabile.

În învăţământ, scăderea costului orar al forţei de muncă a fost determinată de creşterea timpului efectiv lucrat faţă de trimestrul precedent (20,4%), fenomen caracteristic acestei activităţi în trimestrul al IV-lea al fiecărui an, cauzat de reînceperea şcolilor.

În trimestrul IV 2010 creşterea faţă de trimestrul anterior (pentru indicii în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a componentei privind cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă a fost de 0,96%, iar pentru cea privind cheltuielile indirecte (non-salariale) de 0,66%. Creşterile înregistrate de cele două componente - pentru indicii în formă brută (neajustată) - au fost de 0,99% şi respectiv 0,70%.

Comparativ cu trimestrul IV 2009, pe principalele activităţi economice cele mai mari rate anuale de scădere ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) se observă în învăţământ (-22,33%), administraţie publică (-19,21%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-19,09%) şi sănătate şi asistenţă socială (-18,01%), cauzate de diminuările salariale aplicate de la jumătatea anului 2010.

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în informaţii şi comunicaţii (14,4%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (8,49%) şi industria prelucrătoare (8,24%).

Scăderea faţă de acelaşi trimestru al anului precedent - indici în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare - pentru componenta privind cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă a fost de 1,26%, iar pentru indicii în formă brută (neajustată) de 1,25%. Componenta privind cheltuielile indirecte (non-salariale) a înregistrat scăderi de 1,03%, respectiv 1,02%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici