Costurile pentru asigurarea datoriilor statului elen au crescut la un nou nivel record
Costurile pentru asigurarea obligaţiunilor pe zece ani ale statului elen împotriva riscului de neplată au atins vineri un nou nivel record pe piaţa europeană, de 11,7%, din cauza temerilor investitorilor privind situaţia financiară a statului elen.
Costurile pentru asigurarea datoriilor statului elen au crescut la un nou nivel record (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Precedentul record a fost înregistrat la 28 aprilie, respectiv 11,1%, în timp ce în închiderea şedinţei de joi costurile au fost cotate la 10,9%.
Pentru obligaţiunile emise cu scadenţă la doi ani, costurile au urcat la 17,7%, de la 15,9% în ziua precedentă. Această rată foarte ridicată în raport cu alte state din zona euro înseamnă că investitorii consideră că există un risc major al intrării Greciei în incapacitate de plată, în pofida pachetului de sprijin de 110 miliarde de euro pregătit de statele din zona euro şi Fondul Monetar Internaţional.
Şi costurile pentru asigurarea datoriilor Portugalie, Spaniei şi Italiei au înregistrat vineri creşteri, din cauza temerilor privind riscul unei extinderi a crizei din Grecia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi
-
Liderul Transnistriei vizitează Moscova în contextul crizei energetice
-
Premierul Franţei: Trebuie să rămânem fermi în faţa „noii dezordini mondiale” întruchipate de Musk
Parlamentul elen a aprobat, joi, un program de redcere a cheltuielilor cu 30 de miliarde de euro până în 2012, măsura fiind parte a acordului convenit cu Uniunea Europeană şi FMI pentru activarea pachetului de împrumuturi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:46
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1056. Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi / NATO lansează o operaţiune navală pentru protejarea infrastructurii din Marea Baltică / Un nou atac cu dronă a avariat o instalaţie industrială din regiunea Saratov din Rusia
-
ieri, 22:42
Tudorel Toader: Eu cred că ar trebui să poată candida Călin Georgescu