Cotaţiile leului au rămas aproape de 4,24 lei/euro până la finalul sesiunii

Monena naţională şi-a menţinut câştigul din prima parte a sesiunii, iar cotaţiile au rămas aproape de 4,24 lei/euro, în linie cu aprecierea timidă înregistrată şi de valutele din regiune, în aşteptarea unei soluţii pentru Grecia.

Urmărește
4 afișări

În jurul orei 16:00, băncile cotau euro la 4,2395 - 4,2420 lei, în coborâre faţă de nivelul de la finalul sesiunii anterioare, când operaţiunile se realizau la 4,2550 - 4,2570 lei/euro.

Paritatea a deschis sesiunea de marţi la cotaţii de 4,2470 - 4,2510 lei, iar pe parcursul zilei cursul a oscilat aproape de 4,24 lei/euro, cu un minim de 4,2350 lei/euro.

Valutele din regiune consemnau de asemenea aprecieri uşoare, însă potrivit dealerilor jucătorii sunt precauţi în aşteptarea unei soluţii pentru Grecia. Marile burse europene au înregistrat şi ele creşteri în sesiunea de marţi, investitorii mizând că liderii europeni vor găsi o soluţie pentru a salva Grecia de la intrarea în incapacitate de plată în luna iulie.

BNR a anunţat marţi un curs de referinţă de 4,2410 lei/euro, cu 2,25 bani sub nivelul de luni. În sesiunea precedentă, paritatea pentru euro a atins maximul din ultimele patru luni şi jumătate, la 4,2635 lei/euro.

BNR a anunţat şi pentru francul elveţian un curs în scădere cu 3,77 bani, la 3,5066 lei/franc, după ce luni paritatea oficială s-a situat la recordul istoric, de 3,5396 lei/franc.

Leul s-a apreciat şi în raport cu moneda americană, iar referinţa a coborât la 2,9601 lei/dolar, de la 2,9978 lei/dolar.

Dobânzile practicate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţa la o zi au revenit aproape de nivelul de luni, la 2,67 - 3,17%, după ce dimineaţă se situau peste 3%, iar randamentele pentru sumele plasate la o săptămână au urcat uşor, de la 3,41 - 3,91% la 3,69 - 4,19%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici