- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cotaţiile leului au revenit aprope de nivelul din debut, uşor peste 4,22 lei/euro
Moneda naţională a recuperat din deprecierea înregistrată la jumătatea sesiunii interbancare de joi, iar cotaţiile au coborât spre 4,22 lei/euro, aproape de nivelul din debut, de la un maxim de 4,2310 lei/euro.
În jurul orei 16:30, operaţiunile se realizau la 4,2225 - 4,2250 lei/euro, sub nivelul de la aceeaşi oră a sesiunii precedente, de 4,2265 - 4,2285 lei/euro.
Potrivit dealerilor, leul s-a apreciat miercuri, după ora 17:00, în principal pe fondul vânzărilor de euro realizate de jucătorii străini, iar cotaţiile au atins un minim de 4,2120 lei/euro. JPMorgan anticipează că leul va reveni în viitorul apropiat la cursul de 4,1 lei/euro atins înainte de actuala perioadă de depreciere.
În debut băncile schimbau euro cu 4,2200 - 4,2220 lei, iar primele schimburi au dus cursul la un minim de 4,2160 lei/euro. Ulterior, paritatea a mai urcat uşor, iar la jumătatea a atins maximul, de 4,2310 lei/euro.
Spre finalul sesiunii, cursul a revenit spre 4,22 lei/euro.
Valutele din regiune afişau corecţii mai accentuate faţă de euro, jucătorii fiind dezamăgiţi după ce Federal Reserve şi-a redus prognoza de creştere economică a SUA pentru 2011 şi 2012, fără a da semnale că ar putea continua programul de stimulare. De asemenea, ultimele date privind piaţa muncii au confirmat temerile investitorilor privind o încetinire a creşterii economiei.
Aversiunea investitorilor faţă de risc este alimentată şi de incertitudinea privind rezolvarea problemelor Greciei, iar acest lucru a determinat deprecierea semnificativă a monedei euro în raport cu dolarul şi cu francul elveţian.
BNR a afişat joi un curs de referinţă de 4,2294 lei/euro, în scădere cu 2,23 bani faţă de miercuri, când s-a plasat la 4,2517 lei/euro.
Leul s-a depreciat în schimb în raport cu francul elveţian, iar paritatea de referinţă a urcat cu 1,65 bani, de la 3,5134 lei/franc la 3,5299 lei/franc.
În raport cu moneda americană cursul de referinţă a urcat cu 0,98 bani, de la 2,9596 lei/dolar la 2,9694 lei/dolar.
Randamentele afişate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţa la o zi au continuat să scadă, de la 2,6 - 3,1% la 2,18 - 2,68%, pe fondul surplusului de lichiditate, întrucât joi este ultima zi a perioadei de rezervă. În schimb, dobânzile pentru sumele plasate la o săptămână au urcat uşor, de la 4,08 - 4,58% la 4,23 - 4,73%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Eva Longoria dezvăluie că familia ei nu mai locuiește în Statele Unite după victoria lui Trump. Unde s-a mutat actrița
-
Avioanele de luptă ale britanicilor au monitorizat aeronave militare ruseşti lângă Marea Britanie
-
Muncă gratis. Elon Musk le cere „revoluţionarilor cu IQ ridicat” să se alăture noului proiect al lui Trump fără a fi plătiţi
-
Un comandant ucrainean, acuzat că a dezvăluit secrete militare ruşilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO