- Home
- Economic
- (27.04.2020, 06:21)
- Anamaria Cadis
Covid-19. Statele Unite vor înregistra cea mai ridicată rată a şomajului din istorie
- Economia Statelor Unite a suferit un şoc de proporţii istorice din cauza pandemiei de Covid-19
- Rata şomajului va ajunge cel mai probabil la 16% sau chiar mai mult, în această lună
- Asta înseamnă un prag istoric, scrie Reuters

Sursa foto: Profimedia
„Este o situaţie cu adevărat gravă”, a declarat consilierul preşedintelui Donald Trump, Kevin Hassett. „Este cel mai mare şoc negativ pe care economia noastră l-a cunoscut vreodată. Vom analiza o rată a şomajului care se apropie de cifrele pe care le-am văzut în timpul Marii Depresii”, a adăugat Hassett.
Restricţiile impuse în Statele Unite pentru a reduce răspândirea noului coronavirus au blocat economia, au închis afacerile şi au trimis în şomaj tehnic zeci de milioane de oameni.
26,5 milioane de americani au primit ajutoare sociale fără a merge la muncă începând cu mijlocul lunii martie până acum, iar vânzările cu amănuntul, construcţia de locuinţe şi încrederea consumatorilor s-au prăbuşit de tot.
Congresul prevede că produsul intern brut din SUA va contracta aproape 40% anual în trimestrul doi, şomajul crescând cu 16% în trimestrul al treilea. Dar efectele se vor vedea inclusiv anul viitor, atunci când se estimează că rata somajului va fi în medie peste 10%.
Înainte de izbucnirea pandemiei, rata şomajului din SUA ajunsese la 3,5%, minimul ultimilor 50 de ani.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe