Creditarea pentru populaţie va creşte într-un ritm mai scăzut
Creditele pentru populaţie vor continua să înregistreze creşteri pentru încă un an şi jumătate-doi ani, dar cu un ritm mai scăzut faţă de cel consemnat în prezent, a declarat, marţi, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea.
Creditarea pentru populaţie va creşte într-un ritm mai scăzut (Imagine: Mediafax Foto)
"Într-o perioadă de un an şi jumătate-doi ani creditul pentru persoane fizice va continua să crească, poate nu cu aceeaşi intensitate ca în prezent, din cauza provizionelor şi a restricţiilor pe care şi le impun băncile, cum ar fi reducerea creditării în valută", a afirmat Gheţea la seminarul "Retail Banking".
El a arătat că dacă se ia în considerare retailul în general, incluzând şi persoanele fizice autorizate şi IMM-urile, creditarea se va dezvolta pe toate aceste segmente.
"Va exista o cerere foarte mare pentru fonduri europene, care nu pot fi luate dacă nu demonstrezi că ai făcut ceva. Va exista o dezvoltare a afacerilor cu autorităţile locale, cu IMM-urile şi cu cei din agricultură", a spus Gheţea.
El a mai arătat că băncile nu pot fi pe deplin de acord cu recomandările Băncii Naţionale a României de a limita creditarea pentru populaţie, întrucât trebuie să îşi susţină afacerile prin extinderea produselor şi a serviciilor.
Gheţea apreciază că perioada de scumpire a creditelor în lei nu va dura foarte mult, fiind posibil ca băncile să revină la costurile din 2007."Pentru finanţarea în lei a apărut o creştere a costurilor, în special din cauza majorării dobânzii de politică monetară, însă va fi o perioadă scurtă, pentru că ne apropiem de anul 2012, când ne aşteaptă nişte jaloane importante şi vom fi mai aproape de adoptarea euro", a spus el.
Preşedintele ARB consideră că totuşi, datorită competiţiei, băncile sunt preocupate de scăderea costurilor, prin diminuarea dobânzii sau a comisioanelor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:32
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone