Creditele restante s-au triplat în septembrie faţă de luna similară din 2008

Creditele restante ale populaţiei şi firmelor totalizau la finele lunii septembrie 6,5 miliarde lei, de peste trei ori mai mult faţă de perioada similară din 2008, iar ponderea acestora în soldul împrumuturilor a urcat de la 1,1% la 3,25%, potrivit BNR.

Urmărește
12 afișări
Imaginea articolului Creditele restante s-au triplat în septembrie faţă de luna similară din 2008

Creditele restante s-au triplat în septembrie faţă de luna similară din 2008 (Imagine: Mediafax Foto)

Împrumuturile restante au crescut în septembrie cu 4,3% în termeni lunari şi cu 18,3% faţă de iunie, iar compartiv cu finele anului trecut avansul a fost de 2,3 ori , reiese din datele publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea creditelor în lei cu întârzieri la plată era la sfârşitul lunii septembrie de 3,8 miliarde de lei, în urcare cu aproape 5% faţă de august şi cu 17% compartiv cu luna iunie. Împrumturile restante în lei au crescut în primele nouă luni de 2,1 ori, şi de 2,45 ori în termeni anuali.

În ceea ce priveşte creditele în valută, restanţele însumau în septembrie 2,7 miliarde de lei, fiind de 4,5 ori mai mari decât în luna similară din 2008 şi de 2,7 ori valoare de la finele anului trecut. Restanţele la împrumuturile în valută au avansat în septembrie cu 3,34% faţă de august şi cu 20,23% în termeni trimestriali.

Soldul creditelor se plasa după primele nouă luni la 200,2 miliarde de lei, în urcare cu 0,5% faţă de decembrie 2008 şi cu 0,6% comparativ cu finele primului semestru.

Ponderea creditelor restante în total portofoliu de împrumuturi a avansat treptat, de la 1,4% la finele anului trecut la 2,7% după primul semestru şi la 3,12% în luna august.

Atât populaţia, cât şi firmele, au preferat să se împrumute mai mult în valută.

Astfel, creditele în valută ale populaţiei au avansat în primele nouă luni cu peste 3%, la 60,35 miliarde de lei. În termeni anuali, avansul a fost de 9,1%. Totuşi, populaţia şi-a micşorat soldul împrumuturilor în lei contractate cu 3,7% în primele nouă luni, la 39,4 miliarde de lei.

Populaţia a contractat în ultimul an tot mai multe împrumuturi pentru locuinţe atât în lei, cât şi în monede străine.

Soldul creditelor acordate populaţiei în lei pentru locuinţe se plasa în septembrie la 1,7 miliarde de lei, în creştere cu 4,7% faţă de decembrie 2008 şi cu 7,47% în termeni anuali. Totuşi, împrumuturile în lei pentru locuinţe s-au redus în trimestrul al treilea cu 0,76%.

Totodată, împrumuturile contractate în valută de populaţie pentru achiziţionarea de locuinţe însumau aproape 21 miliarde de lei, în urcare cu 8,5% de la finele anului trecut, cu 19,6% faţă de septembrie 2008 şi cu 1,7% în termeni trimestriali.

Şi firmele şi-au redus creditele contractate în monedă locală, dar şi-au majorat finanţările contractate în valută.

Astfel, împrumuturile în lei atrase de firme au scăzut cu 3,8% în primele nouă luni, la 39,4 miliarde de lei. În termeni anuali, scăderea creditelor în lei pentru firme a fost de 6,9%. Totuşi, se poate observa că soldul creditelor în lei acordate companiilor a crescut în septembrie cu 0,87% faţă de august.

Creditele în valută contractate de firme totalizau la finele lunii septembrie 57,45 miliarde de lei, în urcare cu 11% în termeni anuali şi cu 6,1% comparativ cu decembrie 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici