Prima pagină » Economic » Creditul pentru populaţie îngheaţă din nou. Cei mai mulţi bani merg la companii

Creditul pentru populaţie îngheaţă din nou. Cei mai mulţi bani merg la companii

Creditul privat a crescut în luna septembrie exclusiv pe seama finanţărilor acordate de bănci companiilor, pentru că populaţia a redevenit temătoare să se mai îndatoreze.
Creditul pentru populaţie îngheaţă din nou. Cei mai mulţi bani merg la companii

Soldul total al creditelor acordate populaţiei şi companiilor a urcat cu 2,7% în septembrie faţă de august, până la 221 miliarde de lei (circa 51 mld. euro), creşterea fiind datorată într-o măsură semnificativă şi creşterii cursului de schimb. Euro a câştigat mai mult de 3% în faţa leului în luna septembr

Comparativ cu luna septembrie a anului trecut creditul neguvernamental a crescut cu 6,5%, în uşoară accelerare. Companiile au rămas principalii clienţi ai băncilor, astfel că volumul creditelor acordate în acest sector a crescut cu 11% în ultimul an şi a ajuns la 117 miliarde de lei (circa 27 mld. euro). Firmele preferă creditele în valută, astfel că finanţările în lei reprezintă mai puţin de 40% din soldul total.

Creditul în lei a crescut cu numai 0,7% în termeni nominali, până la 80,6 miliarde de lei, deoarece volumul finanţărilor acordate populaţiei a rămas practic la nivelul din august, bancherii confruntându-se cu lipsa cererii din partea clienţilor individuali.

„Cererea de credite a crescut la începutul lunii septembrie, după publicarea proiectului de regulament care vizează restricţionarea creditării în valută. S-a temperat însă ulterior pe fondul discuţiilor legate de problemele de pe pieţele externe. Oamenii aşteaptă să vadă ce se întâmplă în continuare”, comentează Anca Bidian, CEO al brokerului de credite Kiwi Finance.

Citeşte mai mult pe www.zf.ro