Prima pagină » Economic » Afacerile Dacia, cea mai mare companie din România, au scăzut cu 2% anul trecut. Ce urmează în 2020

Afacerile Dacia, cea mai mare companie din România, au scăzut cu 2% anul trecut. Ce urmează în 2020

Afacerile Dacia, cea mai mare companie din România, au scăzut cu 2% anul trecut. Ce urmează în 2020
Teona Tomoiaga
23 iul. 2020, 13:16, Economic

Automobile Dacia, motorul industriei româneşti, a călcat frâna anul trecut. Astfel că cifra de afaceri a celei mai mari companii din România a scăzut cu 2,1% în 2019, la 5,2 miliarde de euro, potrivit Ziarului Financiar.

Şi profitul companiei a resimţit anul trecut un declin de 13,5% la 140 milioane euro. Chiar şi aşa, este al doilea cel mai mare profit înregistrat de Dacia în istoria sa. Pandemia a schimbat planurile companiei şi a pus pe hold creşterea capacităţii de producţie la Mioveni. De altfel, înmatriculările de noi vehicule au scăzut la nivel european, dar şi în România, cu o treime în primele şase luni ale anului faţă de perioada similară din 2019.

  • Criza Covid-19 a adus o scădere de 20-30% în piaţa autoPiaţa auto nu anunţă o revenire care ar putea compensa pierderile înregistrare în prima jumătate a anului
  • În 2019, numărul angajaţilor din companie a crescut la 14.761, cu 38 mai mulţi decât în 2018
  • Producţia de maşini a Dacia a crescut cu 4,2% anul trecut, la aproape 350.000 de unităţi
  • Producţia Duster a urcat cu 11% în 2020, la peste 263.000 de maşini
  • Peste un milion de angajaţi din industria auto au fost afectaţi de criză în Uniunea Europeană şi Marea Britanie
  • Când producţia de la Mioveni a fost întreruptă cei aproape 14.000 de angajaţi au intrat atunci în şomaj tehnic
  • Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu o treime în primele şase luni din 2020

Bogdan Alecu, jurnalist Ziarul Financiar:  Vom vedea cea mai puternică comprimare a cifrei de afaceri a Automobile Dacia din istoria sa. Vom vedea o scădere a cifrei de afaceri de cel puţin 20%, dacă nu chiar spre 30 de procente.