Creştere de peste 30% a numărului de abonamente de telefonie mobilă în 2006

Publicat: 22 10. 2007, 10:10
Actualizat: 05 11. 2012, 16:13

"O creştere importantă a numărului de produse ce revin populaţiei s-a înregistrat la abonamentele de telefonie mobilă. Numărul abonamentelor la 1.000 de locuitori a crescut cu 30,7% în 2006 faţă de 2005, de la 618,0 la 807,8 abonamente la mia de locuitori", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Îmbunătăţiri ale înzestrării populaţiei s-au înregistrat şi la aspiratoarele de praf, maşini de gătit cu gaze, frigidere şi congelatoare, aparatură audio, maşini electrice de spălat rufe şi televizoare.

Anul trecut a crescut, de asemenea, comparativ cu 2005, şi înzestrarea populaţiei cu autoturisme, majorarea fiind de 7,7% la 1.000 de locuitori, de la 126,7 la 136,5 bucăţi.