Creşterea economică din zona euro ar putea încetini pe termen scurt
Creşterea economică din zona euro ar putea încetini în prima parte a acestui an faţă de a doua jumătate a lui 2009, dar regiunea nu va intra probabil din nou în recesiune, a declarat miercuri Juergen Stark, membru în comitetul executiv al Băncii Centrale Europene (BCE).

Creşterea economică din zona euro ar putea încetini pe termen scurt (Imagine: Mediafax Foto)
Stark a mai afirmat că Grecia nu ar trebui să se aştepte la vreo schimbare în regulamentele BCE sau cele ale Uniunii Europene în sprijinul eforturilor guvernului elen de a reduce deficitul bugetar şi de a recâştiga credibilitatea economică.
"Probabil că prima jumătate a anului 2010 va fi ceva mai modestă. Însă sunt şanse mici ca trimestrele care vor urma să aducă o nouă recesiune, ci vor avea mai degrabă caracteristicile unei relansări economcie graduale, accidentată", a spus Stark într-un riscurs susţinut la Universitatea din Leipzig, Germania.
În acest context, stabilitatea preţurilor nu este ameninţată în prezent de niciun risc, a continuat el, confirmând astfel aşteptările unor analişti privind intenţia BCE de a menţine dobânda de politică monetară la minimul istoric de 1% pentru cea mai mare parte a acestui an.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Stark a adăugat că nu vor fi efectuate schimbări ale regulilor zonei euro pentru a ajuta Grecia, iar prioritatea principală a guvernului de la Atena ar trebui să fie consolidarea bugetară "completă".
"Grecia ştie că trebuie să recupereze temele. Aşa cum a spus recent şi preşedintele BCE (Jean-Claude Trichet, n.r.), nu vor fi schimbate regulile, iar în plan politic s-a făcut referire la aplicarea reglementărilor uniunii monetare, aşa cum sunt elaborate în tratatul Uniunii Europene", a arătat oficialul.
În plus, el a adăugat că şi alte ţări din zona euro trebuie să deseneze strategii de consolidare fiscală şi să îmbunătăţească totodată potenţialul de creştere economică.
Dacă datoria publică devine nesustenabilă, situaţia creată va exercita presiuni asupra dobânzilor, determinând creşterea acestora, ceea ce ar putea conduce la scăderea investiţiilor private, a continuat Stark.
Referitor la băncile din zona euro, reprezentantul BCE a notat că multe instituţii de credit se bazează încă pe măsuri de sprijin. De asemenea, el a subliniat că există semne de înrăutăţire a calităţii creditului, ceea ce ar putea conduce la un nou val de depreciere a activelor bancare.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului