Cris-Tim mizează pe dublarea exporturilor în acest an, pe fondul scăderii consumului intern
Producătorul de mezeluri Cris-Tim estimează că exporturile vor atinge la sfârşitul anului 22-25% din totalul vânzărilor, faţă de 12% în prezent, a declarat miercuri la un seminar Radu Timiş, proprietarul companiei.
"Consumul intern a scăzut în acest an chiar mai mult decât în anii precedenţi. Nu se vor întâmpla minuni în următorii ani, iar producătorii români de mezeluri se pregătesc să iasă la export", a spus Timiş.
El a explicat că firma pe care o conduce se focusează pe export din cauza scăderii consumului în acest an şi în anii trecuţi.
"Acum exportăm 12% din producţie şi ne-am propus să ajungem la 22-25% la sfârşitul anului. Anul viitor vrem să ajungem la un nivel al exporturilor de 40%", a adăugat Timiş.
În prezent, potrivit datelor prezentate de Timiş, Cris-Tim exportă în 12 ţări.
"În acest an investim circa nouă milioane de euro, cam tot atât ca în 2010. În aceşti ani de criză ne-am crescut productivitatea şi eficienţa astfel încât am ajuns să avem profitabilitate de la vânzări de 48 de tone pe zi, faţă de 70 de tone pe zi anul trecut", a mai spus Timiş.
Pe lângă unităţile de procesare a cărnii, grupul Cris-Tim mai deţine şi ferme de creştere a porcilor.
Printre principalii competitori de pe piaţa internă a mezelurilor ai Cris-Tim se numără Caroli, Campofrio, Aldis, Angst şi H&E Reinert.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/captura-de-ecran-din-2025-02-08-la-094625-1739004404.png?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/shutterstock-2034080363-1280x960-1739009965.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9716092&pid=1)