Din cei cinci indicatori care incluşi în componenţa ESI, România a înregistrat scăderi la încrederea în industrie, la -15 puncte, de la -14 puncte în iunie, construcţii, la -42 puncte, de la -41 puncte, retail, la -22, de la -19, în timp ce încrederea consumatorilor a coborât la -45 puncte, de la -41 puncte în iunie.
România a consemnat creştere doar la încrederea în sectorul serviciilor, la -9 puncte, de la -11 puncte.
Scăderea indicelui ESI în România, cu 1,8 puncte, a fost a doua ca mărime din UE, la egalitate cu Grecia. Doar Slovenia, cu 3,8 puncte a înregistrat o scădere mai mare, în timp ce în Letonia şi Lituania încrederea a coborât cu 0,3 puncte, respectiv 0,1 puncte.
Punctaje mai mici ca România au obţinut Lituania (62,4 puncte), Slovacia (58,2 puncte), Letonia (57,9 puncte), Grecia (57,2 puncte), Ungaria (53,5 puncte) şi Slovenia (50,9 puncte). Raportul CE nu include date despre Irlanda.
Din cele 27 de sate membre, 21 au înregistrat îmbunătăţiri ale ESI, cele mai mari creşteri fiind consemnate în Marea Britanie (de cinci puncte) Spania (3,9 puncte), Italia (3,5 puncte), Germania (3,2 puncte).
Încrederea europenilor în economie s-a îmbunătăţit, atât în UE cât şi în zona euro, pentru a patra lună consecutivă, cu 3,9 puncte, la 75 puncte în cazul UE şi cu 2,8 puncte, la 76 puncte pentru uniunea monetară.