Criza din Grecia îi face pe europeni să "dezgroape" vechi neînţelegeri privind moneda euro

În spatele disputei prin care liderii UE încearcă să determine dacă şi cum să ajute Grecia, "cel mai notoriu profanator" al regulilor fiscale ale Europei, stau divergenţe nerezolvate între Germania şi Franţa, doi dintre ce mai importanţi fondatori ai Uniunii, privind natura şi rolul monedei euro.

Cu presiuni puternice exercitate de opinia publică asupra guvernelor din Berlin, Paris şi Atena, acuzaţiile reciproce încep să scape de sub control.

"Toate dezbaterile vechi care au precedat şi acompaniat lansarea euro revin la viaţă după un deceniu de stabilitate relativă care le-a făcut să pară predominant academice şi istorice", a declarat Thomas Klau, co-autor al cărţii "Ces Hommes qui ont fait l'euro" despre naşterea monedei unice europene.

Germania a acceptat uniunea monetară în anii '90 cu condiţia ca euro să fie la fel de puternic precum marca germană, cu o inflaţie scăzută, o disciplină bugetară strictă şi fără ajutoare pentru cei slabi.

Germanii au insistat pentru formarea unei Bănci Centrale Europene independentă de influenţa politică, cu un mandat clar de asigurare a stabilităţii preţurilor. Au vrut ca uniunea monetară să înceapă de la un grup de state europene nordice cu mentalităţi similare şi să excludă, cel puţin în primă fază, ţările "de la frontiera de sud", aşa-numitul Club Med al economiilor mediteraneene.

Bundesbank, puternica bancă centrală a Germaniei, a avertizat atunci că o uniune monetară fără o integrare politică şi economică solidă ar fi probabil fragilă, însă argumentul a fost respins.

Franţa a văzut de la început moneda euro în primul rând ca pe un proiect politic de ancorare a Germaniei reunificate în Europa şi de construire a puterii internaţionale a Uniunii Europene.

Francezii doreau o monedă mai "moale", cu un curs de schimb supravegheat de miniştrii de Finanţe, pentru a conserva competitivitatea industriei şi agriculturii din Hexagon pe pieţele globale.

Parisul visa la un "guvern economic european" care să aibă rolul de "contragreutate" în raport cu BCE şi să promoveze marile companii industriale din Uniunea Europeană.

Franţa căuta includerea "Club Med" în grupul de ţări fondatoare, pentru a-şi apăra propriile fabrici şi ferme de devalorizările competitive la care ar fi putut apela Spania şi Italia.

În "marea negociere", germanii au obţinut moneda euro puternică pe care şi-o doreau, un BCE independent şi ceea ce părea la acel moment un set de reguli fiscale dure care stipula sancţiuni împotriva contravenienţilor recidivişti.

Franţa a reuşit să aducă statele de pe malul Mediteranei în grupul de ţări fondatoare şi să introducă în tratat o clauză care acorda miniştrilor Finanţelor din UE responsabilitatea în privinţa politicii cursului de schimb. Această clauză nu a fost însă pusă în aplicare.

Timp de zece ani, moneda euro a fost un succes frapant, a adus o stabilitate monetară fără precedent, o evoluţie moderată a preţurilor şi dobânzi scăzute în Europa.

Însă odată ce problemele grave ale Greciei au scos la lumină neajunsurile acelor reguli fiscale, Germania şi Franţa au revenit la promovarea agresivă a soluţiilor pentru care au mai pledat.

Presa germană, instigată de unuii politicieni, atribuie criza "unor greci leneşi care pun în pericol banii germanilor muncitori", spune Ulrike Guerot, senior research fellow şi şefă a biroului din Berlin al European Council on Foreing Relations.

Berlinul îşi consolidează poziţia împotriva oricărui bailout european şi îndrumă Grecia către Fondul Monetar Internaţional dacă vrea acorduri stand-by. Franţa vede chemarea FMI, creditor cu sediul la Washington, ca pe o umilinţă politică pentru zona euro.

Germanii vor totodată noi instrumente dure de impunere a disciplinei bugetare în zona euro.

Sugestiile aduse în discuţie variază de la solicitarea unor contribuţii de asigurare la un fond european de la statele cu deficite şi datorii excesive, la un fel de pierdere a suveranităţii fiscale, a drepturilor de vot la nivelul UE şi, în ultimă instanţă, la expulzarea din zona euro a ţărilor care se fac vinovate de recidivă.

Ideea adusă în discuţie săptămâna trecută de cancelarul german Angela Merkel, de a modifica tratatul pentru a permite exmatricularea din zona euro a statelor care încalcă în mod repetat regulile, a cauzat şoc şi panică în Spania, Grecia şi Belgia, unde fostul premier Guy Verhofstadt a acuzat-o că "nu mai doreşte soluţii europene".

În Franţa, ea însăşi departe de a fi un model de disciplină fiscală, prima reacţie a fost de "solidaritate europeană" faţă de Grecia - adică, în mare măsură, mutarea unei sume de bani de la Berlin la Atena.

Francezii văd criza drept un incident care demonstrează nevoia pentru instituirea unui guvern economic european care să coordoneze mai bine politicile industriale şi bugetare, care să rebalanseze economia germană orientată către export în direcţia creşterii consumului intern.

Germania a avut anul trecut un excedent comercial de 135,8 miliarde euro, cu aproape 20 de miliarde mai ridicat decât surplusul total înregistrat de toate celelate nouă state membre UE a căror balanţă comercială a avut în 2009 un rezultat pozitiv.

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, este deschis faţă de ideea de Fond Monetar European, însă doreşte ca o asemenea instituţie să facă rost de "bani ieftini" de pe pieţele de capital şi să împrumute apoi ţările "nevoiaşe" din zona euro atunci când se apropie de posibile situaţii de default (incapacitate de plată).

Ministrul francez al Finanţelor, Christine Lagarde, a sugerat săptămâna trecută că "atitudinea economică egoistă a Germaniei" ar putea face parte din problema zonei euro, înfuriind Belinul.

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, a replicat că "să ceri Germaniei să o lase mai moale cu promovarea agresivă a exporturilor şi să consume ceva mai mult e ca şi cum ai cere unei echipe de fotbal să joace prost pentru a da adversarilor o şansă".

"Christine, sunt fan Bayern Munchen. Când cei de la Bayern au fost depăşiti în două rânduri de Olympique Lyon în Champions League, m-am gândit că dacă ar fi jucat Lyon ceva mai prost, Bayern ar fi avut meciuri mai uşoare. Dar nu putem construi o economie competitivă bazată pe aceste principii", a spus oficialul german.