Prima pagină » Economic » Criza economică a adus industria Bulgariei la nivelul anului 1985

Criza economică a adus industria Bulgariei la nivelul anului 1985

Criza economică a adus industria Bulgariei la nivelul anului 1985, potrivit unei analize efectuate de Asociaţia Industriei Bulgare în colaborare cu Friedrich Ebert Foundation, a relatat publicaţia Pari Daily, citată de Novinite.
Criza economică a adus industria Bulgariei la nivelul anului 1985
23 nov. 2009, 17:38, Economic

În 2008, sectorul industrial a reuşit să obţină cele mai bune performanţe după 1988, în urma unui proces dureros de tranziţie de aproape 20 de ani, dar în 2009 criza economică mondială a adus industria la nivelul din 1985.

În intervalul 1998-2008, fondurile totale alocate salariilor în sectorul industrial au înregistrat o creştere reală de numai 14,6%.

Productivitatea din 2008 a fost de patru ori mai ridicată decât în urmă cu zece ani, dar creşterea nominală a salariilor a fost de numai 2,5 ori, potrivit studiului.

Analiza contrazice astfel afirmaţiile fostului guvern condus de Serghei Stanişev, conform cărora creşterea salariilor a fost mai mare decât cea a productivităţii.