Prima pagină » Economic » Wolfgang Munchau a răscolit lumea financiară cu un editorial incendiar publicat cu numai două zile înaintea sosirii la Gala ZF

Wolfgang Munchau a răscolit lumea financiară cu un editorial incendiar publicat cu numai două zile înaintea sosirii la Gala ZF

Wolfgang Munchau, pe care ZF l-a invitat la această gală ca speaker şi care va vorbi în seara aceasta în faţa invitaţilor, a incendiat lumea financiară printr-un editorial în care spune că situaţia din zona euro este atât de gravă, încât uniunea monetară are la dispoziţie doar câteva zile, cel mult 10, pentru a evita colapsul.
Wolfgang Munchau a răscolit lumea financiară cu un editorial incendiar publicat cu numai două zile înaintea sosirii la Gala ZF
Georgiana Lupu
30 nov. 2011, 07:41, Economic

Cele mai importante publicaţii de business din lume, printre care The Wall Street Journal, The Washington Post, Business Insider, The Economist, au preluat comentariile lui Munchau şi le-au reverberat pe diferite canale mediatice.

Wolfgang Munchau este membru fondator al Financial Times Deutschland şi, împreună cu soţia sa, economista Susanne Mundschenk, a înfiinţat portalul eurointelligence.com, care furnizează zilnic comentarii şi analize referitoare la zona euro.

În cele mai recente opinii ale sale, ziaristul critică strategia fantezistă a liderilor europeni de luptă contra crizei datoriilor. Spre deosebire de alţi analişti, el propune şi soluţii, precum un rol mai mare al BCE în strategia de luptă şi emisiunile de euroobligaţiuni.

Wolfgang Munchau atenţionează în articolele sale că actualele politici ale europenilor, de a se concentra pe austeritate în loc să lupte mai activ cu criza datoriilor, vor aduce zona euro într-o depresiune economică.

Zona euro are cel mult zece zile pentru a evita colapsul.

Citeşte cum au preluat marile publicaţii opinia lui Wolfgang Munchau pe www.zf.ro