Croitoru: Soluţia la actuala criză este creşterea sustenabilă, posibilă doar cu libertatea pieţelor

Soluţia pentru criza actuală o reprezintă creşterea economică sustenabilă, posibilă doar în condiţiile pieţelor libere, iar tendinţa mondială de intervenţionism va restrânge libertatea actorilor privaţi, lucru valabil şi în România, a declarat, marţi, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR

Urmărește
7 afișări

"Soluţia de fond la criza actuală este promovarea unei creşteri economice sustenabile, ceea ce se poate face numai dacă pieţele rămân libere. Toate măsurile pe plan mondial sunt de natură intervenţionistă. Dacă ocupându-ne de detalii pierdem din vedere autostrada, s-ar putea să nu ajungem la destinaţie", a spus Croitoru la seminarul MEDIAFAX Talks about Business Solutions to Crisis.

El a respins ideea potrivit căreia actuala criză financiară este rodul pieţelor, calificând-o ca pe o concepţie greşită şi pledând pentru o reechilibrare a reglementărilor şi pieţelor.

Potrivit lui Croitoru, deplasarea excesivă către măsuri guvernamentale, folosind foarte multe fonduri publice, va restrânge libertatea pieţelor.

Oficialul BNR atrage atenţia că promovarea intervenţionismului keynsianist folosit până la finele anilor '70, va însemna reîntoarcerea la "marea inflaţie" din urmă cu 30 de ani.

"De atunci, pieţele au fost foarte mult liberalizate, iar prosperitatea nemaiîntâlnită s-a datorat faptului că pieţele au fost lăsate libere. A fost o extrem de fină trecere de la o relglementera brutală la o reglementare care nu ne mai spune ce putem face şi ce nu, ci doar standardele şi criteriile. Dacă lăsăm intervenţionismul nu mai avem cale de ieşire", a spus Croitoru.

În opinia consilierului guvernatorului BNR, criza actuală semnalează că anumite lucruri nu mai sunt bune şi trebuie abandonate, iar guvernele ar trebui să-şi să-şi asume şi dispariţia unor structuri.

"România ar trebui să promoveze o altfel de abordare ca răspuns la criză, mai ales că a avut o experienţă socialistă şi este foarte uşor să convingi populaţia că fondurile publice vor salva situaţia", a spus Coritoru.

El a explicat că deşi, potrivit ciclurilor industriale, unele sectoare mor natural, guvernele sunt tentate să salveze aceste entităţi, mai ales dacă este vorba de un număr mare de locuri de muncă.

"E mult mai rău pentru imaginea unui guvern dacă dispar un milion de locuri de muncă, decât dacă nu se reuşeşte crearea a 100.000 de companii cu câte 10 locuri de muncă", a adăugat oficialul BNR.

Crotoru vede cel mai mare pericol în faptul că populaţia a ajuns să creadă că neintervenţia guvernului este principala problemă pentru prosperitate, "pe când lucrurile stau invers".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici