„Am fost la directorul general de la CFR Călători şi i-am pus pe masă documente din care reiese clar că prin aplicarea măsurii de şomaj tehnic în anumite funcţii, în special la siguranţa circulaţiei, va face ca fondul de salarii să fie mai mare cu 150%, prin orele suplimentare efectuate de cei care rămân la muncă”, a spus Molea.
Pe de altă parte, directorul general al CFR Călători, Liviu Pescăraşu, susţine că şomajul tehnic este o măsură necesară, deoarece activitatea companiei a scăzut cu 20% faţă de anul trecut şi 40% faţă de 2008.
„Activitatea a scăzut şi la încasări şi la circulaţie. Trenurile care odată circulau cu 15 vagoane, acum au cinci-opt vagoane. Totodată, sezonul estival se încheie şi există o reducere a activităţii”, a spus Pescăraşu.
El a adăugat că în prezent se află în şomaj tehnic 3.000 de persoane dintr-un total de 15.000 de angajaţi.
Pescăraşu a adăugat că numărul celor aflaţi în şomaj tehnic va fi dimensionat în funcţie de graficul de circulaţie al fiecărei gări, astfel încât să nu fie pusă în pericol siguranţa circulaţiei.