Cu cât a scăzut producţia de gaze pentru OMV Petrom? În 2004, anul în care s-a privatizat, producţia de gaze a companiei era de 6,4 miliarde de metri cubi
OMV Petrom, unicul producător local de petrol şi gaze, a terminat anul trecut cu o producţie totală de hidrocarburi în scădere cu 11% faţă de 2020, cantităţile de gaze extrase fiind cu 12% mai mici faţă de cele din 2020.
Producţia de gaze a OMV Petrom a scăzut anul trecut cu 11%
Astfel, potrivit calculelor ZF bazate pe datele oficiale ale companiei, OMV Petrom a extras anul trecut, la nivel de grup, numai 3,7 de miliarde de metri cubi, cel mai mic nivel de producţie din istoria companiei. Spre comparaţie, în 2004, în anul privatizării, producţia de gaze a companiei era de 6,4 miliarde de metri cubi, potrivit rapoartelor oficiale.
În 2020, producţia de gaze la nivel de grup includea şi cantităţile extrase din Kazahstan, dar tot datele oficiale arată că acestea erau de circa 1% din producţia totală, restul fiind extras din România. În al doilea trimestru din 2021, OMV Petrom şi-a anunţat exitul din Kazahstan. Tot anul trecut, compania a transferat 40 de zăcăminte marginale către Dacian Petroleum, o companie printre ai cărei acţionari se numără şi Ion Popa, fost director general al Petrom înainte de privatizarea din 2004.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Rusia lansează un manual care redefineşte războiul împotriva Ucrainei drept o apărare justificată
-
UE ar trebui să trimită trupe în Groenlanda pentru a transmite un „mesaj ferm” după declaraţiile lui Trump
-
Coca-Cola retrage "cantităţi considerabile" de produse din multe ţări europene. Controalele au identificat niveluri ridicate de clorat
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO