Cu ce planuri intră în noul an transportatorii rutieri de mărfuri? “Tatonăm opţiunea să ieşim peste graniţe dat fiind intrarea în Schengen terestru”

Urmărește
156 afișări
Imaginea articolului Cu ce planuri intră în noul an transportatorii rutieri de mărfuri? “Tatonăm opţiunea să ieşim peste graniţe dat fiind intrarea în Schengen terestru”

Intrarea în Schengen terestru din ianuarie  anul viitor dă curaj transportatorilor rutieri de  mărfuri să se extindă pe pieţe extern şi chiar să ia în calcul deschiderea de filiale în alte ţări.

“Tatonăm opţiunea să ieşim peste graniţe şi să deschidem o filială în Germania acum că nu vor mai fi graniţe” , a spus pentru ZF Alexandru Dobra, directorul de dezvoltare al companiei Sorcani.  Compania transportă mărfuri generale pe rute din Europa, principalele pieţe fiind Germania şi Franţa. Camioanele pleacă  încărcate din România spre Europa şi se întorc cu mărfuri generale în ţară. Compania a participat  la licitaţii în străinătate şi a câştigat contracte noi. Sorcani are clienţi din farma, industria auto, bunuri de larg consum, hârtie, agricultură. Importurile reprezintă peste jumătate din cifra de afaceri, compania transportă mărfuri generale, de la alimente, la medicamente sau ţigări pe importuri.

„Anul 2024 a venit  cu o confirmare a planurilor noastre, depăşind 100 mil.lei cifră de afaceri, plus  26-27%. La nivel de business noi doar asta facem şi anume: servicii de transport şi logistică”.

Transportatorul de mărfuri  Sorcani din Sibiu, companie controlată de antreprenorul Mircea Barbu şi fondată în 1993, una din cele mai dinamice firme de transport de pe piaţa locală, a raportat anul trecut afaceri de 88,4 milioane de lei, în creştere cu 14% faţă de anul anterior, potrivit mfinante.ro. 

„Anticipăm că accesul direct, fără restricţii în spaţiul Schengen, va încuraja schimbul de mărfuri şi va deschide noi oportunităţi de extindere pe pieţele europene. Ne aşteptăm ca accesul direct, fără restricţii în spaţiul Schengen, să stimuleze schimbul de mărfuri şi să deschidă noi posibilităţi de extindere pe pieţele europene”, a declarat pentru ZF Irina Tănăsescu, general manager al Mega Trans Logistic, ce estimează o creştere de până la 10% a cifrei de afaceri ca urmare a eficientizării operaţiunilor cu intrarea în Schengen terestru.

Datele de la ONRC arată că pe piaţa locală de transport rutier de mărfuri  activau în total 41.972 de firme în 2022, care aveau 146.603 angajaţi, faţă de 45.592 de firme anul anterior, cu 156.000 de angajaţi. Toate companiile care activează pe piaţa de transport rutier de marfă cumulau afaceri totale de 67,7 miliarde de lei în 2022, în creştere faţă de 58,8 miliarde de lei anul anterior.

„În calitate de membru Schengen, România devine un partener de încredere pe piaţa europeană. Facilitarea accesului la pieţele din Europa de Vest şi Centrală crează oportunităţi de extindere pentru companiile de transport şi logistică”, a spus pentru ZF Cristian Dolofan, CEO al transportatorului Dolo Trans, cu afaceri de 118 mil. euro anul trecut. Compania s-a concentrat pe transportul de autovehicule, avea contracte cu Pirelli, Michelin, Samsung, LKW Walter dar transporta inclusiv pentru Mercedes Benz, pe lângă maşinile Dacia de la Mioveni, dar şi autovehicule Peuget şi Citroen pentru Trust Motors, potrivit ultimelor date

Fără controalele la graniţe, cheltuielile cu combustibilul, taxe suplimentare sau orele suplimentare de condus sunt diminuate. Astfel, marja de profitabilitate creşte, iar competitivitatea pe piaţa europeană devine mai accentuată, a mai precizat el.

„Odată cu eliminarea controalelor la graniţe, România devine un hub logistic important în regiune. Mai mult, companiile internaţionale vor fi mai atrase de parteneriate cu transportatori locali, ceea ce poate duce la creşterea volumului de transport şi la diversificarea serviciilor noastre”.

Transporturile reprezintă singurul sector din economie, în afară de  IT, care are o balanţă pe excedent, un plus de 3,6 mld. euro doar în primele nouă luni şi circa 6 mld. euro anul trecut, această ramură fiind de altfel şi cel mai mare contributor la balanţa pozitivă a serviciilor, arată datele de la BNR. Practic, anul trecut, ramura de transporturi a contribuit cu aproape jumătate la excedentul balanţei serviciilor, arată calculele ZF pe baza datelor publice. În ultimii zece ani excedentul din transporturi s-a dublat, în condiţiile în care plusul era de doar 2,8 mld euro în 2014.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici