Cu investiţiile nemţilor, Ungaria ar putea deveni un exportator major de arme

Lucrările de construcţii la o nouă fabrică de muniţie în apropiere de Varpalota, aproape de Budapesta, merg conform planului, relatează Hungary Today, preluat de Ziarul Financiar.

Urmărește
533 afișări
Imaginea articolului Cu investiţiile nemţilor, Ungaria ar putea deveni un exportator major de arme

Cu investiţiile nemţilor, Ungaria ar putea deveni un exportator major de arme

Fabrica este construită în parte­neriat cu gigantul german din secto­rul apărării Rheinmetall. Acesta este implicat în construcţia şi operarea primelor patru din şase noi fabrici de arme din Ungaria.

Ministrul ungar al apărării Kris­tof Szalay-Bobrovnickzy a declarat că Ungaria a avut visuri mari în 2016, când a recunoscut provocările pe care le are în faţă, atât din punct de vedere militar, cât şi al securităţii. „Ungaria a îndrăznit să acţioneze şi a creat condiţiile necesare, iar acum ne aflăm în mijlocul acestui şantier unde se construieşte cel mai modern com­plex de producţie de muniţie din întreaga Europă, îndrăznesc să spun“, a declarat oficialul ungar.

O altă companie germană ar trebui să construiască la Nyirtelek o fabrică de radare militare. Astfel, cu ajutorul nemţilor, Ungaria va deveni un centru european major de pro­duc­ţie de armament şi tehnică milita­ră, după modelul industriei auto, un­de toţi cei trei mari constructori auto germani deţin fabrici pe plan local.

Economia ungară devine astfel tot mai dependentă de companiile germane, care le rândul lor depind tot mai mult de fabricile maghiare.

În ultimele decenii, Ungaria a in­vestit puţini bani şi energie în dezvol­tarea armatei sale, iar industria locală a apărării aproape a dispărut, no­tează Telex.

Din anii 2010 însă, ţara îşi dez­voltă în forţă armata şi de atunci a cres­cut numărul fabricilor de arma­ment. Guvernele conduse de premie­rul Viktor Orban au decis să achizi­ţioneze arme de mii de miliarde de forinţi, în paralel cu eforturi de întă­rire a industriei locale a apărării.

În condiţiile în care dezvoltarea unei arme moderne necesită foarte mult timp şi know-how considerabil, statul maghiar nu construieşte fabrici locale pe cont propriu, ci a inclus Rheinmetall în proces. Iar guvernul maghiar speră la ce­rere din afară.

Strategii maghiari au declarat în mod repetat că, pe lângă acoperirea nevoilor interne, se do­reşte exportul de vehicule blindate, radare, arme mici şi muniţie produse în Ungaria şi au menţionat ocazional că există interes din afară, însă niciun acord concret nu a fost încheiat.

„Înfiinţăm joint venture-uri cu jucători majori de pe piaţă pentru că ne aşteptăm la un profit, la rezultate comerciale legate de investiţiile noastre. Toate fondurile publice alocate dezvoltării industriei apărării au fost investite în scopul obţinerii de profit“, declara recent Gaspar Maroth, care a coordonat vreme îndelungată dezvoltarea sectorului maghiar al apărării.

De ce guvernul maghiar îşi modernizează armata şi cheltuie enorm pe arme deşi are probleme financiare este însă un mister. Documentele relevante, în special planul strategic de dezvoltare a forţelor pe termen lung şi programul de politică de apărare pe termen mediu, nu sunt publice. În 2011, guvernul Orban a decis să păstreze aceste date secrete timp de 30 de ani.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici