Cum a pierdut unul dintre primii zece bogătaşi din lume 34 miliarde dolari într-un singur an

Brazilianul Eike Batista, care în martie anul trecut ocupa locul opt în topul celor mai bogaţi oameni din lume, cu 34,5 miliarde dolari, nu mai este miliardar, ajungând la o avere de 200 milioane dolari, în urma declinului puternic al companiilor sale pe bursă şi a eforturilor de a refinanţa datorii.

Urmărește
2020 afișări
Imaginea articolului Cum a pierdut unul dintre primii zece bogătaşi din lume 34 miliarde dolari într-un singur an

Cum a pierdut unul dintre primii zece bogătaşi din lume 34 miliarde dolari într-un singur an (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Averea lui Batista a încasat o nouă lovitură în iulie, potrivit Bloomberg. Fondul Mubadala Development a negociat cu o companie a lui Batista retragerea unei investiţii de 2 miliarde de dolari. Astfel, Mubadala s-a înţeles cu EBX Group, o companie a lui Batista, ca investiţia de 2 miliarde de dolari să fie transformată într-o datorie de 1,5 miliarde de dolari, iar EBX să plătească încă 500 de milioane de dolari, au declarat surse apropiate situaţiei.

Mubadala nu mai deţine nicio acţiune la EBX în urma renegocierii. Prin conversia investiţiei în datorie, fondul arab se protejează în cazul unei restructurări a companiei, întrucât creditorii au prioritate faţă de acţionari.

De asemenea, Batista înregistrează pasive personale de 2 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că averea sa este de circa 200 de milioane de dolari, potrivit Indicelui Bloomberg al Miliardarilor.

Averea lui Batista s-a evaporat în circa un an, după ce ratarea unor ţinte privind producţia şi rezervele la compania petrolieră OGX Petroleo & Gas Participacoes a declanşat vânzarea masivă a acţiunilor şi obligaţiunilor acesteia. Acţiunile OGX, un activ important al lui Batista, sunt în scădere cu 87% în acest an.

"Pierderea credibilităţii este explicabilă prin nerealizarea rezultatelor promise la listarea companiilor. A avut loc o reacţie în lanţ: a pierdut credibilitatea în privinţa unei companii, după care a pierdut-o la toate celelate", a declarat Elad Revi, analist la firma Spinelli SA din Sao Paolo.

Declinul lui Batista, care anul trecut afirma că vrea să devină cel mai bogat om din lume, vine în contextul unei încetiniri economice a Braziliei, pentru care economiştii estimează un avans al PIB mai redus de 3% pentru al treilea an consecutiv.

"Având în vedere lipsa completă de credibilitate a lui Batista în piaţă la acest moment, este dificil de crezut într-o revenire. Posibilitatea există întotdeauna. Este mică, dar există", a spus Revi.

Batista şi-a folosit averea persoanlă pentru a garanta un împrumut anul trecut şi are, de asemenea, o datorie de 1 miliard de dolari în urma achiziţiei unei companii în 2011, a declarat o persoană apropiată situaţei pentru Bloomberg.

Împreună cu datoria către Mubadala, pasivele lui Batista, de 3,5 miliarde de dolari, sunt acum cu numai 200 de milioane de dolari sub valoarea activelor.

Averea lui Batista constă din investiţiile în şase companii listate, cu o valoare de circa 2,4 miliarde de dolari în prezent, arată calculele Bloomberg. În urma unei analize a vânzărilor de active, taxelor şi reinvestirii unor fonduri, Batista mai are probabil 950 de milioane de dolari în lichidităţi, proprietăţi imobiliare şi active investibile, inclusiv companii mai mici. O afacere legată de producţia de aur este evaluată la 390 milioane de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici