Cum a uitat statul să plătească o datorie de 1,5 miliarde de euro către mediul privat
La finele lunii iunie statul avea către mediul privat datorii mai vechi de 90 de zile de 1,847 miliarde de lei, dintre care cea mai mare parte, peste un miliard de lei, reprezintă datoriile autorităţilor locale, conform datelor ministerului de Finanţe obţinute la solicitarea Gândul.

Cum a uitat statul să plătească o datorie de 1,5 miliarde de euro către mediul privat (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)
Când vine vorba despre datoriile totale ale statului către mediul privat însă, ministerul tace mâlc, încercând să ascundă aceste cifre cât de mult poate. Pe 21 iulie Gândul a solicitat Finanţelor situaţia completă a arieratelor, respectiv valoarea datoriilor totale ale statului, defalcată pe scadenţe (mai mari de 30 de zile, de 60 de zile şamd) precum şi principalele sectoare economice faţă de care statul este dator, cum ar fi construcţiile sau industria farmaceutică.
Răspunsul oficial trimis de minister, pe 20 august, cu doar o zi înainte de expirarea termenului de furnizare a informaţiilor publice, conform legii, conţine însă doar valoarea arieratelor mai mari de 90 de zile, 1,847 miliarde de lei, dintre care peste un miliard de lei reprezintă valoarea datoriilor administraţiei locale către mediul privat.
Citeşte mai multe despre datoria statului către mediul privat pe www.gandul.info
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

