Cum ar scoate opoziţia ţara din criză: între revenirea impozitului forfetar şi scăderea TVA
Opoziţia, indiferent de partidele care o compun, recomandă de obicei cele mai puţin dureroase măsuri atunci când nu e în situaţia de a guverna şi pare să aibă în mânecă soluţii miraculoase la probleme cărora puterea nu le găseşte rezolvarea.

Cum ar scoate opoziţia ţara din criză: între revenirea impozitului forfetar şi scăderea TVA (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
În opinia reprezentanţilor PSD şi PNL, ei ar fi putut evita concomitent creşterea TVA la 24% şi reducerea de salarii şi pensii dacă s-ar fi aflat în locul actualului guvern.
Deputatul şi vicepreşedintele PSD, Constantin Niţă, care este şi autorul programului economic al social-democraţilor, avansează soluţiile alternative ale partidului lui: eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri şi introducerea impozitului forfetar pe activităţi - o mai veche propunere a deputatului PSD încă din campania electorală din 2008; dublarea redevenţelor încasate de stat ca urmare a concesionării resurselor neregenerabile; înăsprirea controalelor pentru reducerea muncii la negru; reducerea evaziunii fiscale şi atragerea astfel a 2% din PIB doar în 2010; îmbunătăţirea colectării veniturilor bugetare.
Constantin Niţă mai declară pentru BUSINESS Magazin că ar fi adeptul unei TVA crescute, dar la doar 22% şi numai însoţită de măsuri de amortizare la nivelul economiei. Astfel, pentru alimentele de bază (pâine, lapte, ouă etc.) taxa ar fi trebuit să coboare la 12%.
Citiţi mai multe despre soluţiile propuse de opoziţie pentru ieşirea din criză pe www.businessmagazin.ro.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO

