Cum îşi pot recupera pasagerii banii pe bilete de la Blue Air
230.000 de pasageri au fost afectaţi de suspendarea zborurilor din România de către Blue Air. Compania aeriană face noi precizări despre stadiul negocierilor privind repornirea şi despre rambursarea banilor pe bilete.
Cum îşi pot recupera pasagerii banii pe bilete de la Blue Air
Reprezentanţii Blue Air confirmă, într-un comunicat transmis joi, că a primit sprijin din partea majorităţii aeroporturilor din străinătate, incluzând aeroporturile din Italia, Israel, Spania, Marea Britanie, precum şi a furnizorilor de combustibil din aceste aeroporturi, pentru a putea relua serviciile, sub condiţia plăţii în avans a serviciilor oferite.
Compania mizează pe acelaşi sprijin şi din partea aeroporturilor din România, Bacău, Cluj-Napoca, Bucureşti- Otopeni şi Iaşi.
Având în vedere suspendarea activităţii de transport aerian de pasageri din perioada 6 septembrie – 9 octombrie 2022, numărul total de pasageri afectaţi de anulările zborurilor în această perioadă este de aproximativ 230.000, reprezentând aproximativ 77.000 rezervări bilete de călătorie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor pentru biletele achiziţionate depinde esenţial de reluarea operaţiunilor şi a activităţii de vânzare a Blue Air, arată compania în comunicat.
Un alt factor esenţial este aportul în numerar adus de unul dintre cei doi investitori cu care se aflăm în discuţii compania.
Toţi pasagerii au fost notificaţi de anularea zborurilor şi au primit 3 opţiuni disponibile: reprogramarea călătoriei pe următorul zbor disponibil, rambursarea în portofelul electronic (Blue Air oferind un bonus în procent de 25%, din valoarea biletului achiziţionat drept compensare pentru neplăcerile create pasagerilor) sau rambursarea biletelor achiziţionate.
În ultimele zile au fost create peste 17.500 de portofele electronice, totalizând 1.900.000 EUR, iar pasagerii care au ales această opţiune vor putea folosi sumele în vederea achiziţionării de bilete imediat ce compania va activa procesul de vânzare.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump