Cum zboară cel mai scump şi mai mare avion din lume
"Sunteţi la fel de curioşi ca noi să vedeţi dacă e aşa de silenţios precum se spune?" Acestea au fost primele cuvinte ale pilotului, înainte ca noua vedetă a companiei aeriene Lufthansa, aeronava superjumbo A380, să decoleze săptămâna trecută de pe baza din Hamburg.
Cum zboară cel mai scump şi mai mare avion din lume (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Lufthansa şi-a scos astfel la plimbare noua jucărie. A380 a ajuns în sfarsit şi în flota companiei germane şi îşi face loc în strategiile pe termen lung a tuturor operatorilor aerieni din lume. A celor mari, fireşte.
Zborul de două ore, la care au participat peste 500 de invitaţi, dar şi 22 de membri ai echipajului, a fost aşteptat cu sufletul la gură şi în nordul, şi în vestul Germaniei. Dacă la Hamburg, vremea destul de însorită a scos sute de curioşi la marginea pistei, care au vrut să privească primul zbor oficial al aeronavei, nici cei din Frankfurt nu s-au lăsat mai prejos, în ciuda faptului că, la momentul aterizării, ploaia părea să strice momentul de glorie al A380-lui, avion supranumit "regina cerului" de către Chew Choon Seng, CEO al Singapore Airlines.
Citeşte mai multe despre cel mai scump avion din lume pe www.businessmagazin.ro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO