Prima pagină » Economic » Cumpăratorii de apartamente şi-au dorit o locuinţă de 55 mp, dar au achiziţionat una de 48 mp

Cumpăratorii de apartamente şi-au dorit o locuinţă de 55 mp, dar au achiziţionat una de 48 mp

Cei mai mulţi dintre românii care au intenţionat să achiziţioneze un apartament anul trecut au dorit unul de două camere, cu suprafaţa utilă de 55 metră pătraţi, însă au cumpărat un apartament cu o suprafaţa medie de 48 de metri pătraţi, potrivit unei analize a Băncii Comerciale Române (BCR).
Cumpăratorii de apartamente şi-au dorit o locuinţă de 55 mp, dar au achiziţionat una de 48 mp
Georgiana Lupu
17 apr. 2012, 12:51, Economic

„Diferenţa poate fi argumentată prin adaptarea intenţiilor clientului la oferta de locuinţe existentă în piaţă şi eventualele limitări în bugetul de achiziţie”, se arată într-un comunicat al băncii transmis marţi MEDIAFAX.

Anul trecut, cele mai multe achiziţii de locuinţă cu finanţare BCR au fost în Bucureşti (33,2%). Lunile în care au fost finalizate cele mai multe achiziţii au fost august şi septembrie.

La studiul BCR, realizat împreună cu portalurile www.imobiliare.ro şi www.magazinuldecase.ro, au participat peste 300 din cele mai importante companii din piaţa imobiliară (agenţii şi dezvoltatori).

„În procesul de achiziţionare a locuinţei apar în mod natural diferenţe între ce îşi doreşte clientul să achiziţioneze şi ce achiziţionează efectiv”, a declarat Teodor Mincu, şeful Biroului Intermediari BCR, care gestionează relaţiile cu agenţiile şi dezvoltatorii imobiliari.