În debut, băncile cotau euro la 4,0920 – 4,0950 lei, puţin mai sus faţă de nivelul de luni, când paritatea fluctua în intervalul 4,0935 – 4,0943 lei/euro.
Imediat după deschidere, câteva ordine de cumpărare de euro au dus cursul până la 4,1020 – 4,1035 lei/euro, iar după acest moment cotaţiile s-au stabilizat în acest interval.
Piaţa aşteaptă marţi deciziile Consiliului de Administraţie al BNR privind rata dobânzii de politică monetară. Analiştii din AAFBR estimează că banca centrală va menţine dobânda la 6,25% şi va decide păstrarea nivelului actual al rezervelor minime obligatorii atât pentru pasivele în lei cât şi pentru cele în valută.
Valutele din regiune consemau oscilaţii nesemnificative la deschidere, cu o uşoară tendinţă de depreciere.
Banca Naţională a României (BNR) a afişat o paritate de referinţă cu 1,16 bani mai mare, de 4,0860 lei/euro. Leul a pierdut teren şi în faţa dolarului, după patru sesiuni consecutive de apreciere, iar banca centrală a anunţat o referinţă cu 1,19 bani mai mare, de 2,7527 lei/dolar.
Dobânzile cu scadenţa la o zi au crescut marţi dimineaţă, de la 4,9 – 5,4% la 5 – 5,5%.