Prima pagină » Economic » Cursul a oscilat uşor peste 4,2350 lei/euro în prima oră a sesiunii de joi

Cursul a oscilat uşor peste 4,2350 lei/euro în prima oră a sesiunii de joi

Moneda naţională s-a depreciat uşor după primele transferuri de joi, însă în prima oră a sesiunii cotaţiile au fost stabile, cu oscilaţii puţin peste nivelul de 4,2350 lei/euro.
24 feb. 2011, 10:26, Economic

Băncile cotau euro la 4,2350 – 4,2370 lei în debut, după ce la sfârşitul şedinţei de miercuri tranzacţiile se încheiau la 4,2325 – 4,2360 lei/euro.

Cursul a fost stabil după primele schimburi de joi, iar la ora 10:10 operaţiunile se perfectau la 4,2355 – 4,2375 lei/euro.

Valutele din regiune au deschis, de asemenea, cu deprecieri uşoare.

BNR a afişat miercuri un curs de referinţă cu 0,89 bani mai redus, de 4,2261 lei/euro, reprezentând minimul ultimelor şase luni. Banca Naţională a României a afişat o rată de schimb inferioară la 23 august 2010, când euro a fost cotat la 4,2244 lei.

Leul s-a apreciat şi faţă de moneda americană, iar cursul BNR de miercuri este cu 2,67 bani mai mic, de 3,0800 lei/dolar, de la 3,1067 lei/dolar marţi.

Randamentele practicate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţa la o zi au urcat de la 2,27 – 2,72% la 5,50 – 6,10%,întrucât este prima zi a noii perioade de rezervă.