Cursul a rămas peste 4,24 lei/euro în prima parte a zilei, iar referinţa a urcat la 4,2419 lei/euro
Cotaţiile monedei naţionale au rămas peste 4,24 lei/euro în prima parte a sesiunii interbancare de vineri, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă cu 0,78 bani mai mare, de 4,2419 lei/euro.
În sesiunea precedentă, paritatea anuţată de banca centrală a fost de 4,2341 lei/euro.
În acelaşi timp, BNR a afişat pentru francul elveţian o referinţă cu 5,05 bani mai mică, de 3,4561 lei/franc, cel mai redus nivel din ultimele două săptămâni. La începutul acestei săptămâni francul elveţian a atins maximul absolut faţă de leu, de 3,5598 unităţi, ca urmare a aprecierii monedei elveţiene la maximul record faţă de euro, întrucât investitorii au căutat active sigure din cauza temerilor privind situaţia din Grecia.
În raport cu dolarul, BNR a anunţat un curs stabil, la 2,9260 lei/dolar.
În debut, băncile cotau euro la 4,2300 - 4,2310 lei, iar primele schimburi au coborât paritatea la 4,2260 - 4,2280 lei/euro. Leul s-a apreciat uşor şi joi seară, după ce Parlamentul Greciei a probat, într-un vot final, programul de austeritate cerut de creditorii externi pentru acordarea următoarei tranşe de ajutor financiar, iar cursul a coborât de la 4,2370 lei/euro la 4,23 lei/euro.
Potrivit dealerilor, leul a trecut ulterior pe depreciere ca urmare a cererii mai ridicate pentru euro din partea băncilor comerciale, care constituie în această perioadă provizioane pentru creditele în valută, iar în jurul orei 10:30, cursul fluctua la 4,2400 - 4,2420 lei/euro. La jumătatea zilei, tranzacţiile se realizau tot puţin peste 4,24 lei/euro.
Monedele din regiune şi-au accentuat aprecierile din debut faţă de euro, după aprobarea măsurilor de austeritate din Grecia.
Dobânzile afişate vineri de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţa la o zi au urcat uşor, de la 3,8 - 4,3%, iar randamentele pentru sumele plasate la o săptămână au scăzut de la 3,99 - 4,49% la 3,89 - 4,39%.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:59
Casa Albă schimbă regulile şi va alege reporterii cu acces privilegiat la Donald Trump
-
astăzi, 21:52
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. Kievul şi Washingtonul ajung la un acord privind mineralele rare din Ucraina / Ungaria cere retragerea a opt nume de pe lista sancţiunilor UE împotriva Rusiei / Ucraina aprobă sistemul de drone Vidmak pentru a viza vehiculele ruseşti / UE propune un acord pentru resursele Ucrainei