- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (17.07.2012, 13:07)
- Monica Juganaru ,
Cursul BNR pentru euro, al treilea record consecutiv: 4,5651 lei. Cursul pentru dolar a coborât
Cursul leu/euro publicată marţi de Banca Naţională a României (BNR) a atins un nou maxim istoric, pentru a treia zi consecutiv, de 4,5651 unităţi, însă leul s-a apreciat în faţa dolarului, cursul coborând la 3,7113 lei/dolar.
Urmărește
798 afișări
Cursul BNR pentru euro, al treilea record consecutiv: 4,5651 lei. Cursul pentru dolar a coborât (Imagine: Shutterstock)
În sesiunea precedentă, cursul pentru euro s-a plasat la 4,5571 lei/euro, precedentul nivel record, iar cursul pentru dolar a fost de 3,7399 lei/dolar, reprezentând maximul istoric.
Dealerii spun că presiunea de depreciere continuă, iar banca centrală nu mai combate atât de agresiv această tendinţă, permiţând o creştere treptată a cursului.
Cotaţia de referinţă publicată luni arată o scădere a leului cu 5,6% faţă de euro comparativ cu rata de schimb de la finele aului trecut. Ultima cotaţie din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro.
Cursul pentru franc a urcat cu 0,65 bani, la 3,8009 lei/franc, un nou maxim pentru ultimele zece luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 5 septembrie 2011, când francul a fost cotat la 3,8133 lei.
Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.
Paritatea leu/euro a început să crească semnificativ încă de la începutul săptămânii trecute, ca urmare a tensiunilor politice dintre PDL şi USL, iar suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a intensificat aversiunea la risc a investitorilor.
Primele schimburi ale zilei s-au încheiat la 4,5640 - 4,5660 lei/euro, în scădere uşoară faţă de nivelul de luni seară, de 4,5660 - 4,5685 lei/euro.
În prima oră de tranzacţionare cursul a atins un maxim de 4,5695 lei/euro, iar în jurul orei 13:00 operaţiunile se perfectau la 4,5670 - 4,5690 lei/euro.
Recordul istoric pe piaţa interbancară, de 4,57 lei/euro, a fost consemnat vineri, din cauza aversiunii la risc a jucătorilor în contextul tensiunilor politice din România.
Valutele din regiune cosemnau aprecieri uşoare, datorită speculaţiilor că preşedintele Rezervei Federale a Statelor Unite, Ben Bernanke, va semnala noi măsuri de stimulare a economiei în raportul pe care urmează să-l prezinte Congresului.
Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au revenit pe scădere, de la 2,33 - 2,80% la 1,26 - 1,74%, după ce banca centrală a injectat luni în piaţă 8,21 miliarde lei (1,8 miliarde euro).
Randamentele cu scadenţa la o săptămână au coborât de la 3,49 - 3,96% la 3,18 - 3,65% pe an.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:32
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone