Cursul oscila aproape de 4,29 lei/euro la finalul sesiunii, după o şedinţă cu volatilitate ridicată

Moneda naţională se tranzacţiona uşor sub 4,29 lei/euro la finalul sesiunii interbancare de miercuri, după o şedinţă în care cursul a urcat până la un maxim de 4,2999 lei/euro, cel mai ridicat nivel din acest an.

Urmărește
5 afișări

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,2850 - 4,2880 lei, puţin mai sus faţă de nivelul de marţi seară, când operaţiunile se realizau la 4,2830 - 4,2850 lei/euro.

Piaţa a deschis la 4,2800 - 4,2830 lei/euro, iar primele transferuri au dus paritatea până la 4,2920 lei/euro, în linie cu valutele din regiune, care afişau de asemenea corecţii timide, din cauza temerilor legate de criza datoriilor suverane din zona euro, sentimentul negativ fiind accentuat şi de anunţul Moody's privind reducerea ratingului Irlandei.

Sentimentul investitorilor s-a îmbunătăţit pentru scurt timp, după datele economice pozitive din China. Economia chineză a crescut cu 9,5% în trimestrul al doilea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind estimările analiştilor şi calmând temerile că motorul de creştere a economiei globale se îndreaptă către o "aterizare dură" din cauza luptei contra inflaţiei.

"Incertitudinea privind agravarea crizei datoriilor din zona euro a determinat unii jucători să iasă de pe monedele riscante, iar cursul a atins în a doua parte a zilei un maxim de 4,2999 lei/euro, pe volume reduse de transfer. Valutele din regiune au consemnat în aceeaşi perioadă scăderi de 0,4%", a declarat dealerul unei bănci.

El a mai spus că pe piaţa interbancară cursul nu a mai fost atât de sus din 30 decembrie.

Ulterior, cursul a început să scadă treptat, sub 4,29 lei/euro, iar monedele ţărilor vecine afişau aprecieri de circa 0,2%.

BNR a anunţat miercuri pentru euro un curs de referinţă de 4,2748 lei/euro, cu 0,9 bani sub nivelul de marţi. În sesiunea precedentă, paritatea s-a plasat la 4,2838 lei/euro, cel mai ridicat nivel din 2011.

Pentru francul elveţian, cursul a scăzut cu 4,15 bani, la 3,6506 lei/franc, de la 3,6921 unităţi marţi, nivel record pentru moneda elveţiană în raport cu leul.

Moneda naţională s-a apreciat şi faţă de dolar, iar referinţa a coborât cu 4,71 bani, la 3,0323 lei/dolar. În sesiunea precedentă cursul s-a plasat la 3,0794 lei/dolar, maximul din 23 februarie.

Dobânzile practicate de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen scurt au revenit pe scădere. Astfel, randamentele cu scadenţa la o zi au scăzut de la 2,73 - 3,23% la 2,52 - 3,02%, iar dobânzile pentru sumele plasate la o săptămână au coborât de la 2,93 - 3,43% la 2,83 - 3,33%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici