Curtea de Apel Piteşti a respins cererea PCC de anulare a contractării unui credit de către Oltchim

Curtea de Apel Piteşti a respins săptămâna trecută, definitiv şi irevocabil, solicitarea firmei PCC SE, acţionar minoritar la Oltchim Rmânicu Vâlcea (OLT), de anulare a unei hotărâri AGEA prin care combinatul chimic intenţionează să contracteze un credit de 100 milioane de euro.

Urmărește
8 afișări

"În 17 ianuarie a fost respinsă de Tribunalul Vâlcea, ca instanţă de fond, acţiunea prin care s-a cerut de către PCC SE constatarea nulităţii hotărârii AGEA din 27 septembrie 2010, având drept obiect contractarea de către Oltchim a unei finanţări în valoare de 100 milioane euro", se arată într-un comunicat transmis agenţiei MEDIAFAX de biroul de presă al combinatului chimic.

PCC SE a declarat recurs în aceeaşi zi la Tribunalul Vâlcea, care l-a transmis Curţii de Apel Piteşti. Curtea de Apel a respins recursul PCC SE "ca nefondat", decizia fiind definitivă şi irevocabilă, se menţionează în comunicat.

Statul controlează prin Ministerul Economiei 54,79% din capitalul combinatului chimic Oltchim, iar PCC SE deţine o participaţie de 12,15% din titluri.

Conducerea Oltchim consideră că PCC SE vrea să discrediteze activitatea combinatului cu scopul unei "preluări facile şi ieftine". Combinatul va fi scos la privatizare în 2012.

Intenţia privatizării Oltchim a fost lansată de Guvern încă din 1997.

La finalul anului trecut, Oltchim avea datorii de 2,289 miliarde lei (aproximativ 545 milioane euro). Combinatul a înregistrat în intervalul 2007-2010 pierderi cumulate de peste 745 milioane lei.

Oltchim a fost inclus în lista celor 20 de societăţi de stat care vor fi monitorizate în acordul pe doi ani încheiat de Guvern cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici