- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (18.03.2019, 16:35)
- Departamentul Economic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Curtea de Conturi: Proiectele Ministerului Comunicaţiilor au prejudiciat bugetul cu zeci de milioane de lei
În perioada 2009-2014, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a realizat din fonduri de la bugetul de stat un proiect ineficient denumit „e-România 2”, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu suma de 52,058 milioane lei, arată raportul Curţii de Conturi pe anul 2017.
Urmărește
826 afișări
Curtea de Conturi: Proiectele MCSI au prejudiciat bugetul cu zeci de milioane de lei
În perioada 2009-2011, MCSI a realizat din fonduri de la bugetul de stat, în cuantum de 14,580 milioane lei, un proiect denumit „SUPERCOMPUTING”, abandonat imediat după efectuarea achiziţiei, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat.
În perioada 2008-2010, MCSI a utilizat fonduri de la bugetul de stat în sumă de 232.000 lei pentru achiziţionarea a două studii. Acestea nu au fost utilizate conform scopului stabilit prin documentele prin care a fost fundamentată necesitatea lor, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu sumele suportate pentru achiziţionarea lor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Facturile la energie ar putea rămâne plafonate şi după 1 aprilie. Anunţul ministrului Burduja
-
Preşedinta Mexicului ripostează la comentariile lui Trump: Unele părţi ale SUA să fie redenumite „America mexicană”
-
Antony Blinken desconsideră comentariile lui Trump: Invazia Groenlandei nu se va întâmpla
Din verificările efectuate asupra unui număr de nouă studii şi proiecte justificate de MCSI ca fiind utilizate pentru fundamentarea Strategiei eRomânia, pentru care MCSI a achitat suma de 8,980 milioane lei, s-a constatat că cinci dintre acestea nu au fost utilizate pentru scopul susţinut în momentul fundamentării achiziţiei, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu suma de 6,730 milioane lei.
MCSI a alocat şi plătit din fonduri bugetare suma de 4,650 milioane lei pentru achiziţia de servicii de consultanţă a 15 documentaţii reprezentând „Servicii de consultanţă în vederea pregătirii documentaţiei suport la cereri de finanţare prin accesarea fondurilor structurale” pentru proiectele: „e-Guvernare”, „e-Urgenţe”, „e-Fraudă”, „eRomânia”, „e-Turism”, „e-Cultura”, „e-Justiţie”, „e-Asociativ”, „e-Participare”, „e-Sănătate”, „e-Educaţie”, „eAdministraţie”, „e-Tax”, „Platforma de e-Educaţie pentru şcolile primare din mediul rural” şi „Portalul pentru asigurarea dezvoltării de proiecte în administraţia publică”. S-a constatat că MCSI nu a realizat obiectivul pentru care a achiziţionat documentaţiile prezentate mai sus, respectiv nu a derulat şi implementat proiecte prin accesarea sumei de 213,879 milioane lei din fondurile structurale nerambursabile, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu suma de 4,650 milioane lei, aferentă achiziţiilor realizate.
La data de 31.12.2017 era înregistrat în evidenţa contabilă a entităţii debitul datorat de CASMB în sumă de 381.000 lei, reprezentând indemnizaţii plătite de către MCSI angajaţilor care au beneficiat de certificate de concediu medical, dar care, potrivit prevederilor OUG nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se suportă din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi se recuperează din acest buget, din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie.
În cadrul misiunii de audit a Curţii de Conturi s-a constatat că în capitalul social al Companiei Naţionale „Poşta Română” SA (CNPR), rezultat din reorganizarea Regiei Autonome „Poşta Română”, au fost incluse bunurile proprietate publică date în administrare prin HG nr. 451/1996 privind transmiterea unor imobile în administrarea Regiei Autonome „Poşta Română”, iar unele bunuri proprietate publică au fost intabulate în proprietatea privată a CNPR. În sensul celor constatate de Curtea de Conturi sunt şi constatările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la situaţia similară a imobilului proprietate publică a statului din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 133-135, primit în administrare de Regia Autonomă „Poşta Română” prin HG nr. 550/1996.
Inventarierea patrimoniului MCSI pentru anul 2017 s-a finalizat cu întârziere, ulterior întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare, în condiţiile în care procesul de inventariere trebuia realizat şi finalizat anterior întocmirii acestora, în vederea atingerii scopului principal al inventarierii patrimoniului entităţii, respectiv acela de a stabili situaţia reală a tuturor elementelor de activ şi de pasiv la finalul exerciţiului financiar şi de a reflecta aceasta în situaţiile financiare anuale.
Pentru remedierea abaterilor constatate şi preîntâmpinarea producerii pe viitor a altora s-au formulat o serie de recomandări referitoare la: stabilirea întinderii prejudiciului produs bugetului de stat prin fndamentarea sau implementarea sau derularea defectuoasă a proiectelor, prin achiziţionarea de studii şi neutilizarea acestora şi dispunerea de măsuri pentru recuperarea acestuia, inclusiv a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere/majorărilor de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare; încasarea în termenul legal a sumelor care se cuvin MCSI de la bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, reprezentând indemnizaţii plătite de către MCSI angajaţilor care au beneficiat de certificate de concediu medical şi care, potrivit prevederilor legale, se suportă şi se recuperează din bugetul FNUASS; valorificarea rezultatelor inventarierii conform prevederilor legale şi reflectarea lor în situaţiile financiare.
Concomitent, conducerea entităţii va dispune efectuarea unei analize pentru identificarea cauzelor care au determinat întârzierea finalizării procesului de inventariere şi va lua măsurile necesare pentru înlăturarea, pe viitor, a acestora.
Curtea a mai recomandat efectuarea unei analize a actelor normative, prin care imobile compuse din construcţii şi clădiri proprietate publică a statului au fost date în administrare Regiilor Autonome „Poşta Română”, Romtelecom, Radiocomunicaţii, după caz, în vederea identificării statutului juridic al acestora şi va dispune măsuri, iar structurile de specialitate ale MCSI le vor implementa, pentru reîntregirea proprietăţii publice a statului.
Reprezentanţii entităţii au formulat obiecţiuni faţă de constatările din Raportul de audit financiar, au depus contestaţie faţă de unele măsuri dispuse prin decizie, aceasta fiind respinsă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor şi au formulat cerere în instanţă, care se află în curs de soluţionare, precizează raportul.
Citește pe alephnews.ro: Cu cât e plătit statul degeaba? Shoji Morimoto, cunoscut drept „omul care nu face nimic”, a transformat un concept inedit într-o carieră profitabilă
Citește pe www.zf.ro: Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria şi Germania
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Citește și: Ministrul Transporturilor a decretat: Statul paralel este de vină pentru lipsa autostrăzilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cauza medicală a morții lui Liam Payne a fost confirmată într-o anchetă în Marea Britanie. Ce i-a cauzat decesul artistului
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Despărțire la început de 2025?! Vedeta de la Neatza cu Răzvani și Dani ar fi pus capăt relației
CANCAN.RO
Care sunt numerele de înmatriculare interzise în România, în 2025. Aceasta este lista completă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe