- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dacia este brandul românesc cu cea mai ridicată notorietate
Dacia este brandul românesc cu cea mai ridicată notorietate, obţinând cele mai mari procentaje atât ca prim brand menţionat de consumatori (17,4%) cât şi ca marcă aleasă în mod spontan (40%), potrivit unui studiu Synovate, dat publicităţii, joi, în cadrul conferinţei "Strategic Branding".
Dacia este brandul românesc cu cea mai ridicată notorietate
Pe locul doi în clasamentul brandurilor româneşti cu notorietate ridicată s-a poziţionat BCR, fiind primul brand menţionat de către 13,7% dintre repondenţi - top of mind - şi ca marcă aleasă spontan de către 38,8% dintre participanţii la studiu. Poziţia a treia a fost ocupată de Arctic, primul brand menţionat de 10,3% dintre repondenţi şi marcă aleasă spontan de 24,9% dintre aceştia.
Următoarele clasate în topul 20 al brandurilor româneşti cu notorietate sunt, în ordine, Borsec (6,6% - top of mind, 24,6% - spontan), BRD (2,8% - top of mind, 20% - spontan), Banca Transilvania (2,5%- top of mind, 14,7%-spontan), Romtelecom (2,7%- top of mind, 9,6%-spontan), ARO (2,6%- top of mind, 9,2%-spontan), Dorna (2,7%- top of mind, 8,6%-spontan), Altex (2,9%- top of mind, 7,7%-spontan), urmate de Izvorul minunilor, Bancpost, Logan, Bergenbier, Angst, Timişoreana, Banca Românească, Napolact, Ursus şi Poiana.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
În cea de-a şasea ediţie a clasamentului High Impact Brands, Nokia a preluat poziţia de lider de la Coca Cola, care s-a situat anul acesta pe poziţia a doua. Pe locul trei s-a poziţionat Mercedes, care a urcat de pe poziţia a patra. În primele zece poziţii ale clasamentului High Impact Brands s-au mai clasat Volkswagen, Ariel, BMW, Adidas, Philips, Sony şi Audi. În ediţia de anul acesta a clasamentului, trei branduri au avansat în primul eşalon al topului, Volkswagen înregistrând cea mai mare urcare, de pe 17 pe patru, urmat de Philips, care s-a plasat pe poziţia a opta de pe 14 anul trecut, şi Sony, care a ajuns pe locul al nouălea al topului, după ce anul trecut a fost pe 12.
În clasamentul realizat în funcţie de notorietatea brandurilor, primele zece poziţii au fost ocupate de Coca Cola, Nokia, Adidas, Nike, Philips, Sony, Samsung, Ariel, Dacia şi BMW. În top, care are în total 50 de poziţii, mai figurează alte 11 branduri româneşti şi anume Arctic, Poiana, BCR, Borsec, Aldis, BRD, Bergenbier, Dorna, Banca Transilvania, Dero şi Logan.
Primele trei poziţii în clasamentul brandurilor auto cu notorietate ridicată sunt ocupate de BMW, Mercedes şi Audi, în top intrând şi Dacia, pe locul patru, şi Logan, pe locul nouă. În ceea ce priveşte electronicele şi electrocasnicele, primele locuri în clasamentul brandurilor cu cea mai mare notorietate sunt ocupate de Philips, Arctic şi Samsung.
La capitolul branduri alimentare, Jacobs, Danone şi Cris-Tim au ocupat podiumul topului, mărcile autohtone dominând clasamentul, în care se mai regăsesc nume precum Caroli, Poiana, Napolact sau La Dorna.
În ceea ce priveşte brandurile de băuturi nealcoolice, primele trei mărci în topul notorietăţii sunt Coca Cola, Fanta şi Prigat, în timp ce podiumul în clasamentul omonim al alcoolicelor este ocupat de Bergenbier, Becks şi Angelli.
Pe de altă parte, Nivea, Colgate şi Dove sunt mărcile cu cea mai mare notorietate din clasamentul brandurilor de îngrijire personală, în timp ce Ariel, Domestos şi Cif ocupă primele trei poziţii din topul brandurilor de îngrijire a casei.
În domeniul bănci - asigurări, primele trei branduri sunt BCR, BRD şi Raiffeisen Bank, în timp ce locurile fruntaşe în topul din retail au fost adjudecate de Carrefour, Metro şi Cora.
Cele mai de impact cinci branduri pentru publicul feminin sunt Coca Cola, Nokia, Ariel, Adidas şi Philips, în timp ce consumatorii de sex masculin preferă Nokia, Coca Cola, Adidas, Nike şi Sony.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO