Dacia prezintă la Geneva un model concept (Galerie Foto)
Dacia va prezenta la salonul auto de la Geneva un model concept, au declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, surse din cadrul Dacia-Renault, care au confirmat şi veridicitatea unor fotografii ale maşinii apărute miercuri pe internet.
Dacia prezintă la Geneva un model concept (Imagine: moto.onet.pl)
"Dacia va prezenta un concept la Geneva, însă nu pot să spun dacă acesta prefigurează viitorul SUV Dacia sau alt model (...). Pot să confirm că fotografiile de tip teaser apărute pe internet au fost lansate de la centru de către Renault şi că sunt reale", potrivit surselor citate.
Mai multe site-uri auto specializate au publicat miercuri fotografii teaser (care lasă să se vadă doar anumite detalii de design ale modelului, fără să fie dezvăluită imaginea întregii maşini - n.r.) cu un concept Dacia. Site-urile scriau că modelul "este un coupe" şi că "ar putea fi prezentat la salonul auto de la Geneva".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Nicuşor Dan: Bugetul Capitalei scade drastic. Cer parlamentarilor să conteste decizia la CCR
-
Apa "noul aur". Grecia şi Bulgaria la cuţite pe problema apei. Agricultura din nordul Greciei în pericol după ce un acord vechi de decenii prin care Bulgaria a livrat milioane de metrii cubi de apă a expirat
-
Pensia la stat o pierdere? Studiu CFA România: Abia după ce treci de 74 de ani pensia de stat va avea randament pozitiv, adică pensia va fi mai mare decât contribuţiile din timpul vieţii. La 90 de ani randamentul este de 5%
Din anumite unghiuri, conceptul Dacia seamănă cu un automobil coupe, însă detaliile de design sugerează masivitate, specifică unui SUV.
Dacia urmează să înceapă producţia unui SUV în a doua parte a acestui an, lansarea pe piaţă fiind planificată pentru sfârşitul lui 2009 sau începutul lui 2010. Prin urmare este de aşteptat ca modelul concept care va fi prezentat la Geneva să dezvăluie trăsăturile generale ale viitoarei Dacia SUV, un coupe în gama constructorului Dacia fiind infirmat, în repetate rânduri, de către oficialii Dacia şi Renault.
Tot la salonul auto de la Geneva, în 2006, Dacia a prezentat un alt concept, Logan Steppe, care a stat la baza modelului Logan MCV (break).
Evenimentul auto din Geneva, Elveţia, este unul dintre cele mai importante din Europa. Salonul se va desfăşura între 3 şi 15 martie, primele două zile fiind rezervate presei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO