Dacia se vinde bine în Franţa
În martie 2008 înregistrările Dacia în Franţa totalizau 3.614 unităţi, iar piaţa se situa la un nivel de 231.608 autovehicule.
Datele aferente primelor trei luni ale acestui an indică o scădere de 7,1% a înmatriculărilor Dacia în Franţa, de la 12.222 unităţi în perioada ianuarie-martie a anului trecut la 11.356 autovehicule, potrivit CCFA.
Înmatriculările de autovehicule Dacia în Franţa au crescut cu 33,5% anul trecut, comparativ cu nivelul din 2007, la 43.567 unităţi, pe o piaţă care a scăzut cu 0,6%, la 2,51 milioane de vehicule.
În primul trimestru al acestui an piaţa auto franceză totală a afişat un declin de 7,2%, de la 646.445 unităţi la 599.615 autovehicule.
Vânzările Renault pe piaţa franceză au avansat cu 0,7% în martie, la 60.956 unităţi, dar au consemnat un declin de 11,2% pentru primul trimestru, la 140.284 autovehicule.
Topul celor mai bine vândute mărci în Franţa este condus de Renault (60.956 unităţi), urmat de Peugeot, cu 39.935 autovehicule (+3,8), şi de Citroen, cu 38.846 unităţi (+21,6%).
Pe poziţia a patra se regăseşte Volkswagen, cu 14.338 unităţi (+24,3%), urmat la mică distanţă de Ford, cu 13.475 autovehicule (+0,4%).
Marca BMW a avut 3.097 unităţi noi înmatriculate în martie (-32,2%), iar Mercedes-Benz a totalizat 5.618 unităţi noi intrate în circulaţie (-20,7%).
Dintre producătorii de volum, Nissan a raportat un declin de 28% în martie, la 3.221 unităţi, iar Opel a picat cu aproape 25%, la 7.666 autovehicule.