Dacia va introduce Logan VAN şi Logan Pick-Up pe 18 noi pieţe
"Până cel târziu la începutul anului viitor, autovehiculele utilitare Logan VAN şi Logan Pick-Up vor fi exportate pe 18 noi pieţe, faţă de patru în prezent. Astfel, numărul statelor în care sunt livrate aceste două modele va ajunge la 22, adică vom acoperi aproape jumătate dintre pieţele în care exportăm (în total există 50 de destinaţii – n.r.)", a spus Fourmont.
El a adăugat că, în 2009, producţia unităţii de la Mioveni, care se va situa între 350.000 şi 400.000 de unităţi pe an, va fi exportată în proporţie de 75-80%, un nivel maxim realizabil. Spre comparaţie, oficialul Dacia a precizat că anul trecut a fost exportată 55% din producţia totală a Dacia, situată în jurul valorii de 230.000 de autovehicule.
Referitor la producţia Dacia, directorul companiei a adăugat că în luna octombrie a acestui an va fi atinsă o cadenţă de 620 de unităţi pe zi pentru modelul Sandero, dintr-un total zilnic de 1.350 de maşini. Creşterea producţiei modelului amintit a fost determinată de cererea de pe piaţa străină, mai ales după introducerea motorizării diesel, planificată să fie lansată în România în primăvara anului 2009.
Fourmont a apreciat că vânzările Dacia în Franţa vor atinge pragul de 100.000 de unităţi livrate în următorii 2-3 ani. Spre comparaţie, Dacia va livra, în acest an, în Franţa, circa 50.000 de unităţi, în creştere cu 50% faţă de cele 33.000 de unităţi livrate anul trecut.
Pentru 2009, oficialul Dacia se aşteaptă ca vânzările de automobile Sandero să îl depăşească pe cel de Logan MCV (break) în Franţa, deoarece francezii apreciază caroseriile în două volume (hatchback). Pentru piaţa din Germania, Dacia mizează în continuare pe Logan MCV pentru creşterea vânzărilor, dată fiind preferinţa germanilor pentru break-uri.