- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Dacia va lansa un model sportiv până la aniversarea altor 10 ani de la preluarea de către Renault - VIDEO
Dacia va lansa un model sportiv înainte de următoarea aniversare a încă zece ani de la preluarea Dacia de către grupul francez Renault, în 1999, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele Consiliului de Administraţie al constructorului auto, Jacques Chauvet.
În iunie 2008, directorul de produs Sandero la nivel mondial, Sophie Albertus, declara agenţiei MEDIAFAX că Dacia va lansa în 2009 un Logan Sedan cu motor de 1,6 litri, care dezvoltă 133 de cai putere, aceeaşi motorizare de pe Renault Twingo Sport.
"Anul viitor vom introduce pe Logan Sedan motorizarea de pe Renault Twingo Sport. Pe lângă aceasta, Logan va avea şi câteva modificări tehnice şi de design, care să evidenţieze trăsăturile sportive ale modelului", a spus atunci Albertus.
ULTIMELE ȘTIRI
-
REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu și Marcel Ciolacu intră în turul 2
-
Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
Chauvet a lăsat să se înţeleagă că proiectul a fost amânat, dar că este încă în planurile constructorului auto Dacia.
"Constructorilor de automobile nu le place să dea date exacte ale lansării unor anumite tipuri de autovehicule. Sigur că vom avea un model sportiv, tot ce pot să spun este că acesta va fi lansat până la următoarea aniversare a altor zece ani", a spus Chauvet, prezent la un eveniment organizat pentru a aniversa zece ani de la preluarea Dacia de către Renault.
Întrebat dacă în gama Dacia va exista un model mai mic decât Sandero, în genul Renault Twingo, Chauvet a spus că este puţin probabil.
"Nu ştiu dacă va exista un model de clasă mini în această gamă (Logan – n.r.)", a spus oficialul Dacia.
El a reiterat ideea potrivit căreia Dacia ar putea să creeze şi alte autovehicule mai spaţioase cum ar fi un monovolum sau un alt tip de berlină.
"Ideea este de a putea extinde gama Dacia cu alte modele în viitor", a arătat Chauvet.
Întrebat dacă Renault ar putea produce maşini marca Dacia în uzine care produc maşini Renault, în Europa de Vest, el a spus că o asemenea ipoteză ar conduce la costuri de fabricaţie ridicate.
"Avantajele unui autovehicul cum este Dacia este competitivitatea, de la concepţie, la producţie, la comercializare. Dacă am duce Dacia în uzinele din Europa de Vest, preţurile nu ar mai fi atât de competitive", a declarat Chauvet.
În prezent, singura ţară în care sunt asamblate maşini marca Dacia, în afară de România, este Maroc.
Oficialii Dacia nu au dorit să comenteze fotografiile apărute joi pe internet, care par să dezvăluie viitorul SUV Dacia, model pe care constructorul îl va lansa în prima parte a anului viitor.
"Va trebui să mai aşteptaţi încă nouă luni (până va fi dezvăluită maşina – n.r.)" şi "este o maşină foarte frumoasă (SUV-ul), sper să fie o maşină mult mai frumoasă decât aceasta (din fotografii – n.r.)", au fost comentariile oficialilor Dacia.
Dacia estimează că va produce în acest an aproape 300.000 de unităţi, ceea ce ar reprezenta o creştere de 23% faţă de nivelul de 242.415 unităţi construite anul trecut.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO