- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Damian: Numărul cutiilor de medicamente fabricate în România a scăzut cu 40% în ulimii cinci ani
Numărul cutiilor de medicamente fabricate în România a scăzut cu 40% în ultimii cinci ani, de la 315 milioane în 2006 la 190 de milioane în 2011, întrucât autorităţile statului "au sabotat industria locală de medicamente, făcând ţara dependentă de import", spune preşedintele APMGR, Dargoş Damian.
Damian: Numărul cutiilor de medicamente fabricate în România a scăzut cu 40% în ulimii cinci ani (Imagine:Shutterstock) )
Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Dragoş Damian, a realizat un studiu al pieţei farma pe ultimii cinci ani care arată că în 2006 se fabricau în România aproximativ 315 milioane de cutii de medicamente pentru piaţă internă, la o medie de sub cinci lei pentru o cutie, adică accesibil tuturor.
În 2011, se fabricau doar aproximativ 190 de milioane de cutii, la un preţ mediu de şapte lei pe cutie. Aceasta reprezintă o scădere în valoare absolută de 125 de milioane de cutii, adică cu 40 la sută, faţă de 2006, a precizat Dragoş Damian într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
"Aceste aproximativ 190 de milioane de cutii de medicamente au dispărut în mare măsură pentru că reglementările date de autorităţile statului român au sabotat industria locală de medicamente, de exemplu, între 2006-2009, medicamentele fabricate în România aveau o marjă de distribuţie mai mică decât cele importate, făcând România mai mult decât oricând dependentă de importuri", a explicat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.
Potrivit lui Damian, valoarea cumulată într-un cincinal a producţiei industriale farmaceutice "evaporate" este, estimativ, de 1,5-2 miliarde de lei, fără a socoti evoluţia incrementală, adică poţentialul de creştere avut de producţia suspendată.
"Asta înseamnă pentru România un deficit direct echivalent cu 0,2-03% din PIB-ul lui 2011, fără a socoti impactul în PIB al furnizorilor de bunuri şi servicii din industriile conexe care deserveau produsele suspendate din producţie.
Zeci de milioane de lei în taxe şi impozite pierdute de către statul român - o dezechilibrare a balanţei comerciale cu circa 1%; o sarcină de plată suplimentară din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru a deconta medicamente mai scumpe; dependenţa de importurile de medicamente chiar şi pentru cele mai banale preparate, asta înseamnă pentru industrie dispariţia unui capital de lucru esenţial pentru dezvoltarea şi modernizarea pe termen lung a industriei farmaceuţice romaneşti, cât şi şomaj sau necrearea de noi locuri de muncă, decapitalizare, decompetitivizare, impact asupra exporturilor", a mai spus Damian.
Potrivit preşedintelui APMGR, cele 1,5-2 miliarde de lei "evaporate" reprezintă aproximativ 10% din baza monetară de creştere a salariilor bugetarilor cu 16% începand cu 1 iunie şi de reducere a CAS cu cinci puncte procentuale începând din 1 iulie 2012.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36