Prima pagină » Economic » Dan a renunţat la „visul american” pentru familie. „Am văzut că România se mişcă”

Dan a renunţat la „visul american” pentru familie. „Am văzut că România se mişcă”

Dan a renunţat la „visul american” pentru familie. „Am văzut că România se mişcă”

Au ocupat poziţii de top management şi şi-au făcut CV-uri impresionante în cele mai mari companii din străinătate, dar au ales să se întoarcă acasă. Familia este pe primul loc urmată apoi de piaţa locală care le oferă oprtunităţi de dezvoltare. Dan a plecat în Statele Unite în 2005 şi a stat acolo 12 ani. A studiat programul de MBA al Case Western Reserve University şi a lucrat câţiva ani în domeniul bancar după care s-a mutat în sănătate. A renunţat la un salariu de şase cifre anual pentru familie. În 2017 s-a întors în ţară iar acum este directorul unei firme.

„La mine, întoarcerea nu a fost legată absolut deloc de financiar sau de carieră, din contră. Motivele ţin de natura personală. Am simţit că la momentul respectiv cariera era stabilă, din punct de vedere financiar eram stabil. Am văzut un progres în aceşti 12 ani, mult, puţin, bun, rău şi atunci am văzut că se mişcă România, se poate”, spune Dan Doroftei.

„Managerii români nu doar că nu şi-au pierdut încrederea în ceea ce priveşte România, dar majoritatea spun că România a crescut foarte mult în ultimii ani şi economia s-a dezvoltat puternic. În concluzie, ei pot să îşi pună umărul la creşterea unor companii locale”, crede Cristina Roşca, jurnalist Ziarul Financiar.