Dan Voiculescu, ELIBERAT condiţionat după trei ani de închisoare. Decizia este definitivă. UPDATE: Omul de afaceri va fi externat şi dus la Penitenciarul Rahova

Dan Voiculescu va fi eliberat condiţionat, în urma executării unei treimi din pedeapsa de 10 ani primită, în 2014, în dosarul „ICA”. Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au decis, în mod definitiv, că fostul senator poate ieşi din închisoare.

Urmărește
8216 afișări
Imaginea articolului Dan Voiculescu, ELIBERAT condiţionat după trei ani de închisoare. Decizia este definitivă. UPDATE: Omul de afaceri va fi externat şi dus la Penitenciarul Rahova

Dan Voiculescu ar putea afla marţi dacă va fi eliberat. Decizia o va lua Tribunalul Bucureşti

UPDATE 15:20  Dan Voiculescu va fi externat, marţi, de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, el urmând să fie dus, cu pază, la Penitenciarul Rahova, acolo unde va fi urmată procedura de punere în libertate, după ce Tribunalul Bucureşti a decis eliberarea condiţionată a fostului senator.

Surse medicale au afirmat, pentru MEDIAFAX, că actele privind externarea sunt redactate, Dan Voiculescu urmând să părăsească spitalul marţi. Referitor la o eventuală intervenţie chirurgicală, sursele precizate au spus că fostul senator nu a fost încă operat.

Reprezentanţii Penitenciarului Rahova au explicat, pentru MEDIAFAX, că decizia de liberare condiţionată este pusă în aplicare de locul de detenţie unde deţinutul a executat pedeapsa. Astfel, dacă situaţia medicală o permite, liberarea condiţionată se pune în executare imediat ce Dan Voiculescu va ajunge la Penitenciarul Rahova, au mai spus sursele citate.

Odată transportat la Rahova, Dan Voiculescu va urma procedura standard de liberare condiţionată, care implică semnarea unor documente, dar şi luarea la cunoştinţă a deciziei.

ŞTIRE INIŢIALĂ 

Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, eliberarea condiţionată, a lui Dan Voiculescu, după ce a executat aproape o treime din pedeapsa de 10 ani de închisoare, primită, în 2014, în dosarul „ICA”.

În prezent, fostul senator este internat la Spitalul Universitar de Urgenţă, după ce, vineri, a fost transportat, cu pază, de la Penitenciarul Rahova, pentru că ar fi suferit o ocluzie intestinală. Surse medicale afirmau, pentru MEDIAFAX, că fostul senator trebuie operat, însă, până la acest moment, el nu a fost supus vreunei intervenţii chirurgicale.

Dan Voiculescu este încarcerat la penitenciarul Rahova din august 2014, după ce a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la zece ani de închisoare, în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

Completul de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti format din magistraţii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea i-a condamnat definitiv, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, la opt ani, şi pe fostul ministru Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare. În acelaşi dosar, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, a primit şase ani de închisoare. Tot la şase ani de închisoare a fost condamnat Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS. Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a fost condamnat la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

În acest dosar, Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, a fost deja eliberat condiţionat.

Tribunalul Bucureşti a discutat în 11 iulie cererea lui Dan Voiculescu de liberare condiţionată. Aceasta este cea de-a doua instanţă unde ajunge această solicitare. În primă fază, cererea de liberare condiţionată s-a aflat pe masa magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 5, care au stabilit că Voiculescu poate fi pus în libertate. Decizia aceasta a fost, însă, contestată de procurori, iar Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, în mod definitiv, că fostul senator poate merge acasă.

Comisia de specialitate de la nivelul penitenciarului Rahova a dat aviz negativ solicitării lui Dan Voiculescu de eliberare condiţionată, însă, chiar şi în aceste condiţii, fostul senator s-a adresat judecătorilor.

Judecătoria Sectorului 5 a explicat motivele care i-au condus pe judecători la decizia de a admite cererea de eliberare condiţionată formulată de Dan Voiculescu, instanţa precizând că a avut un comportament pozitiv, nefiind sancţionat, ba chiar recompensat.

În ceea ce priveşte neacoperirea despăgubirilor, judecătorii susţin că acesta nu este un criteriu legal de evaluare a comportamentului din detenţie.

„Condiţia analizată presupune observarea conduitei persoanei private de libertate prin raportare la Regulamentul de ordine interioară al locului de detenţie, prin evaluarea eforturilor depuse de această persoană în a participa la activităţi lucrative, educative, moral-religioase, culturale etc”, explică magistraţii în motivare.

Judecătorii au constatat că, până la 24 mai, Voiculescu a stat în închisoare în total 1.408 zile din cele 3.653 la care a fost condamnat, 387 dintre acesta fiind considerate executate pe baza muncii prestate, situaţe în care este îndeplinită condiţia referitoare la executarea a cel puţin o treime din pedeapsă.

„În ceea ce priveşte modalitatea în care petentului i-au fost considerate drept executate cele 387 de zile (cu referire la susţinerile procurorului privind lipsa calităţii ştiinţifice a lucrărilor publicate, lipsa dovezilor că ar fi fost redactate în detenţie, privind împrejurarea că petentul ar fi „un profitor al unor carenţe legislative” etc.), instanţa reaminteşte că atributul contabilizării zilelor considerate ca executate pe baza muncii prestate de persoanele condamnate aparţine exclusiv administraţiei penitenciarului”, se precizează în motivare.

Judecătorii menţionează că Voiculescu nu a fost „sancţionat disciplinar niciodată, fiind recompensat de 12 ori, ultimele două recompense fiind aplicate în ultima perioadă supusă analizei, după data respingerii primei cereri de liberare condiţionată." Mai mult, magistraţii dau exemplu şi activităţile lucrative şi/sau de instruire şcolară şi formare profesională ale fostului senator, "în acest sens fiind evidenţiate în procesul-verbal întocmit de comisie un număr de 57 de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate la punctul de lucru curăţenie (în perioada ianuarie 2016-mai 2017, dar şi anterior, sporadic, în anul 2015), la care se adaugă şi un număr de 330 zile considerate ca executate prin publicarea unor lucrări ştiinţifice”.

În ceea ce priveşte executarea pedepsei în regim de detenţie închis, magistraţii precizează că acest aspect nu are relevanţă, mai ales în condiţiile în care „apărătorul petentului a subliniat că petentul a solicitat menţinerea acestui regim de executare, pentru siguranţa sa în penitenciar”.

Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Gheorghe Mencinicopschi şi fostul director al ADS Corneliu Popa au fost condamnaţi la câte opt ani de închisoare, iar fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici