- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (10.05.2018, 14:26)
- Valentin Pircalabu , Mediafax
Dăncilă îi răspunde lui Iohannis, după ce preşedintele a criticat rezultatele economice din prima parte a anului: Am avut cea mai mare creştere a puterii de cumpărare
Premierul Viorica Dăncilă i-a răspuns, joi, preşedintelui Klaus Iohannis, după ce şeful statului a criticat rezultatele economice din prima parte a anului, prim-ministrul afirmând că a fost cea mai mare creştere a puterii de cumpărare a salariilor în luna martie.

"Deşi în această săptămână, domnul preşedinte Iohannis a anunţat că avem o situaţie apocaliptică în ceea ce priveşte rezultatele economice din primul trimestru, iată că ieri, Institutul Naţional de Statistică ne-a anunţat că am avut cea mai mare creştere a puterii de cumpărare a salariilor din România, atât faţă de luna februarie, luna precedente, cât după anul 1990. Astfel, Institutul Naţional de Statistică a anunţat oficial că venitul mediul din România a crescut cu 8,7% în martie 2018 faţă de februarie 2018. În aceaaşi perioadă, inflaţia a fost de 0,3% rezultând o creştere a puterii de cumpărare de 8,4%. Datele oficiale ne-au confirmat faptul că februarie 2018 a fost luna cu cel mai redus şomaj din România şi anume, 3,94%", a spus Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.
Preşedintele Klaus Iohannis a atacat luni programul PSD, spunând că acesta este pe contrasensul logicii economice, iar PSD nu reuşeşte să urmeze nici măcar propriul program, ajungând să amaneteze viitorul ţării. Şeful statului a cerut din nou demisia premierului Viorica Dăncilă, acuzând Executivul că nu atrage fonduri şi nu se ocupă de investiţii.
"S-au publicat astăzi datele care arată execuţia bugetară din primul trimestru al 2018, date publicate cu întârziere. Mă voi referi la aceste date care arată execuţia finanţelor publice. (...) Progrmaul de guvernare PSD s-a aflat de la bun început pe contrasensul unei logici economice elementare. PSD a propus românilor scăderea taxelor şi impozitelor, pe de altă parte au propus o creştere puternică a cheltuielilor bugetare pentru salarii, pensii, drumuri, au spus ei, pentru şcoli, au spus ei. Pentru economişti, dar şi pentru cei interesaţi această abordare a produs surprindere. Este vorba de un fel de magie economică propusă de PSD. Scăderea impozitelor, creşterea salariilor şi realizarea tuturor celorlalte lucruri este o ecuaţie care va fi dusă cu greu la bun sfârşit. Tebuie să vedem cât va mai ţine această iluzie creată de PSD", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
De asemenea, preşedintele a acuzat guvernarea că ignoră investiţiile importante.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului