„Noi acum, banca mea (BCR – n.red.), am început să ne uităm ce putem raţionaliza din punct de vedere cheltuieli. Avem sub revizuire toate planurile de investiţii pe care le aveam până acum. Nu discut şi nu voi discuta niciodată despre clienţi. Clienţii sunt principala noastră preocupare”, a afirmat Sergiu Manea, vineri, în cadrul unei conferinţe organizate de Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR).
CEO-ul BCR a precizat că au luat această decizie, deoarece banca trebuie să creeze „un model economic viabil”.
„Înseamnă automat un efect în lanţ. Poate că unele dintre investiţiile pe care le doream să le facem să le punem în aşteptare. Înseamnă mai puţine ordine către economie. La nivelul nostru mititel”, a detaliat Manea.
Amânarea acestor investiţii duce la scăderea încrederii în economie, iar lipsa încrederii „duce la mai puţini oameni care iau credite”, a punctat reprezentanul BCR.
„Nu suntem deosebiţi de alţi agenţi economici”, a subliniat Manea, făcând o comparaţie între o bancă şi o companie. El a dat un exemplu simplu: dacă unei compani îi creşte cheltuiala de la 100 de lei la 119 lei, atunci va reveni la cheltuieli de 100 de lei.
„În condiţiile în care există cheltuielile la un anumit nivel, putem trage concluzia că unii jucători economici, în primul şi în primul rând, vor încerca să îşi reducă cheltuielile interne. Asta înseamnă, automat, mai puţine investiţii”, a explicat Manea, modelul teoretic.
ARB şi CPBR au organizat vineri o conferinţă cu tema „Provocările industriei bancare în anul deţinerii preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene”.
Taxa pentru activele financiare ale băncilor este de 0,1-0,5%, dacă ROBOR mediu trimestrial este de 2-4%.